Confidenţialitate

Curentul de meteori Perseide va înregistra un maxim în noaptea de 12 spre 13 august

Curentul de meteori Perseide va înregistra un maxim în noaptea de 12 spre 13 august, perioada de activitate a acestuia fiind începută pe 17 iulie şi urmând să se încheie pe 24 august, informează site-ul Observatorului Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”.

Orice roi de meteori are o anumită perioadă în care este activ şi un moment de maxim, în care activitatea meteorilor este cea mai mare.

În perioada de activitate a Perseidelor, între 17 iulie şi 24 august, se pot observa, pe lângă meteorii ce nu aparţin unui curent (sporadici), şi meteori ce par că vin din constelaţia Perseus.

Din România nu se va vedea maximul, pentru că va fi zi în acel interval. Însă, se va putea observa panta ascendentă şi cea descendentă a maximului, în nopţile de 11 spre 12 august şi 12 spre 13 august.

”Puteţi observa perseide şi cu o noapte înainte şi cu una după maxim, numărul de stele căzătoare vizibile fiind un pic mai mic. Cea mai bună perioadă de observare este dupa miezul nopţii până dimineaţa. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia (între Cassiopeia şi Perseu) este o «perseidă». Din păcate Luna va fi la câteva zile după faza de Lună Plină, răsărind la ora 23. Lumina acesteia strică observaţiile, însă tot se vor vedea câteva zeci de stele căzătoare pe oră, pe întregul cer”, au anunţat reprezentanţii Observatorului Astronomic, pe site-ul acestuia.

Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite, motiv pentru care din oraşele mari nu se pot observa mulţi meteori. Persoanele care vor observa Perseidele din zonele cu cer curat pot vedea până la 100 de meteori pe oră, spre deosebire de persoanele aflate în oraşe, care vor putea observa 10-20 de meteori pe oră.

Meteorii pot fi observaţi şi fără un instrument astronomic, urmărind bolta cerească.