Confidenţialitate

Cupa Davis: Echipa Chinei nu poate veni în România din cauza epidemiei de coronavirus

Întâlnirea în care echipa de Cupa Davis a României ar trebui să primească vizita Chinei la Piatra Neamț este sub semnul întrebării.

Meciurile din playoff-ul Grupei Mondiale I sunt programate la 6 și 7 martie însă chinezii au anunțat că nu pot pleca din țară din cauza epidemiei de coronavirus.

Federația internațională de tenis (ITF) va lua astăzi o decizie în urma acestui anunț, precizează George Cosac, președintele federației române. Cel mai probabil, ITF va decide ca întâlnirea să fie amânată, însă este posibil și ca România să câștige la “masa verde”, spune Cosac.

Potrivit celui mai recent bilanț, numărul total al deceselor provocate de epidemia de coronavirus se ridică la 1.766 la nivel mondial, majoritatea în China continentală.

Totodată, peste 2.048 de cazuri noi de infecție au fost raportate, astfel că numărul infecțiilor este acum la 58.182 în provincia Hubei, epicentrul epidemiei.