Confidenţialitate

Cupa Davis: Copil pierde contra lui Lopez, România condusă de Spania

România este condusă cu 1-0 în întîlnirea care se dispută la Cluj în turul al doilea al zonei Euro-Africane.

În primul meci de simplu Marius Copil a fost învins în decisiv de Feliciano Lopez. Românul aflat pe locul 163 ATP a revenit după ce a fost condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, însă a cedat în cele din urmă 3-6 în decisiv.

Partida a durat aproape trei ore și jumătate.

În al doilea meci programat vineri la Sala Sporturilor din Cluj, Adrian Ungur îl înfruntă pe cel mai bun jucător al spaniolilor, numărul 15 mondial Roberto Bautista Agut.