Confidenţialitate

Cumințenia Pământului: 128.000 euro, suma strânsă din donații pentru opera lui Brâncuși

Dacian Ciolos Cumintenia Pamantului BrancusiÎn jur de 128 de mii de euro – este suma strânsă până acum prin campania de subscripție pentru opera “Cumințenia Pământului”. Anunțul a fost făcut astăzi de premierul Dacian Cioloș, în cadrul unui eveniment la Palatul Victoria.

Suma pe care Guvernul vrea să o strângă până la 30 septembrie, pentru a cumpăra opera lui Brâncuși, este de 6 milioane de euro.

Premierul Dacian Cioloș a atras din nou atenția că succesul campaniei este datoria tuturor românilor.

“Avem datoria nu doar să o păstrăm pe teritoriul României, ceea ce oricum se întâmplă prin legislația pe care o avem în vigoare privind patrimoniul național, dar mi se pare important să putem să o păstrăm în patrimoniul public. Deci ea să fie în permanență accesibilă celor care doresc să o vadă. Se poate întâmpla să nu reușim să ducem până la capăt acest proces. Nu vreau să-mi imaginez această situație.” a declarat premierul Dacian Cioloș. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Oana pelea Victor Rebengiuc Brancusi Cumintenia pamantului

Mai mult de 60% din suma strânsă până acum reprezintă donații din ultimele zile, de când au fost lansate filmulețele de promovare. În spoturile campaniei apar și actorii Oana Pellea și Victor Rebengiuc.  

Oana Pellea: “Cred că este un test nu pentru Brâncuși. Cred că este vorba despre a ne pune noi, fiecare dintre noi, o oglindă. De a vedea dacă merităm, dacă mai suntem în stare de a fi împreună. Pentru a avea și a aduce acasă această minunăție de patrimoniu național.”

Victor Rebengiuc: “Vă îndemn pe toți, dați fiecare! Cât costă o bere? Nu bei o bere într-o zi și o dai la Cumințenia Pământului. Și încetul cu încetul, din mai multe beri, să vedeți că o să putem să ne îndeplinim acest vis.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Colectarea fondurilor pentru achiziționarea operei lui Constantin Brâncuși se va putea face și prin SMS, servicii de tip Teledon, donații online, licitații publice, cutii virtuale de donație și evenimente speciale – după cum a decis Guvernul printr-o ordonanță de urgență.