Anunțul construcției celui mai mare observator astronomic din România a fost făcut în prezența lui Dumitru Prunariu și a altor 12 astronauți renumiți din lume, cu ocazia împlinirii a 35 de ani la primul zbor în spațiu al unui român.
Primul observator astronomic privat din țară va purta numele astronautului Dumitru Prunariu.
Therme București va fi casa primului observator astronomic privat din România, investiţie estimată la circa 1 milion de euro.
Observatorul va fi constituit dintr-o clădire principală, care va cuprinde un planetariu cu o cupolă cu diametru de 5 metri, cu o capacitate de 20-30 de spectatori, o cupolă cu diametru de 4 metri, care va găzdui un telescop de tip Ritchey Chretien cu o deschidere de 500 mm (similar cu renumitul telescop Hubble), destinat specialiștilor, un spațiu expozițional și un astroboutique, de unde se vor putea achiziționa suveniruri și produse astrofoto.
În imediata vecinătate a clădirii principale, se vor construi patru cupole cu un diametru de 2,5-3 metri, în care vor fi amplasate patru instrumente destinate pasionaților de astronomie: o lunetă cu o apertură de 180-200 de mm, destinată studiului planetelor, precum și a galaxiilor, nebuloaselor și altor obiecte cerești îndepărtate, un telescop catadioptric (Cassegrain) cu o apertură de 400 de mm, potrivit pentru observații „deep sky” (observații ale obiectelor cerești îndepărtate), și o lunetă solară cu ajutorul căruia va putea fi observat soarele și, nu în ultimul rând, un telescop newtonian cu apertură de 400 de mm.
Toate aceste echipamente sunt însoțite de accesorii profesionale și semiprofesionale, oculare, filtre, camere extrem de performante, specializate pentru observarea astrelor, filtre pentru observarea și studiului soarelui, focusere și alte accesorii obligatorii în știința astronomiei.
Proiectul este gândit modular, astfel încât să poată fi extins cu ușurință. Va include, în viitor, un radiotelescop pentru studiului cerului înnorat, precum și mai multe săli de curs de studiu și o sală de evenimente. Pe lângă observații astronomice, vizitatorii vor putea urmări proiecții la planetariu și vor putea realiza fotografii cu ajutorul unor echipamente performante și profesionale.