Confidenţialitate

Cum te descurci cu vecinii de altă etnie? – VIDEO

Timişoara, probabil cel mai amestecat oraş din punct de vedere al multiculturalismului etnic din România, este în acelaşi timp un oraş al toleranţei şi al bunei convieţuiri.

Pe ultimul recensământ sunt peste 45 de mii de locuitori de alte etnii decât cea româna, în Timişoara, deci cam 15% din populaţie, în special maghiari, sârbi şi germani.

Şi dacă acum 20 de ani naţiunea noastră irosea energii importante în dezbateri dacă ar trebui sau nu să punem plăcuţe bilingve acolo unde există mai multe etnii conlocuitoare, azi mi se pare că dezbaterea ar trebui să treacă într-o nouă fază, aceea în care ar trebui să conştientizăm, şi eventual, să conservăm prin protejare valorile pe care alte etnii le-au adus naţiunii noastre.

V-am intrebat la un moment dat dacă n-ar fi fost o idee mai deşteaptă din partea statului român să contituie Ţinutul Secuiesc într-o marcă turistică şi culturală românească. În loc să ne dam cu steagurile în cap, n-ar fi fost mai util să marcam pe hartă Ţinutul gulaşului şi al pălincii?

E mai bine să trăieşti într-o comunitate fără alte etnii, sau e mai bine să trăieşti într-un sat, oraş, municipiu în care sunt şi altfel de etnici decât cei români? Care sunt avantajele şi care dezavantajele?