Atunci când ai în grijă un animal de companie, trebuie să îți asumi responsabilitatea de a te îngriji corespunzător de creșterea acestuia și de a-i oferi toată atenția și afecțiunea de care are nevoie. În timp, vei ajunge să îți cunoști foarte bine animalul de companie și îți vei da seama de momentele în care este fericit, dar și de situațiile în care nu se simte bine. Este important să ții cont de schimbările sale de comportament, astfel încât să îți dai seama de momentele în care este necesară intervenția unui veterinar. Așa că iată câteva simptome pe care ar trebui să le ții sub observație.
Urechile fierbinți
Atunci când temperatura corporală a pisicilor devine mai mare de 38,5 grade Celsius, acesta ar putea fi primul semn al unei infecții. În general, temperatura pisicilor se măsoară la nivelul urechilor, așa că dacă acestea sunt fierbinți, este indicat să apelezi la medicul veterinar. În general, stările de febră sunt însoțite de stări de vomă și frisoane, așa că este important să analizezi comportamentul pisicii tale. De asemenea, tremurul, saliva abundentă și respirația greoaie sunt primele semne ale unei urgențe medicale. Iar în astfel de situații există riscul ca pisica ta să fi înghițit o substanță toxică, așa că nu e indicat să încerci să o tratezi acasă, pentru că starea ei s-ar putea agrava.
Letargia
Dacă observi că animalul tău de companie nu are deloc energie și se confruntă cu o stare prelungită de letargie, acest lucru ar putea indica apariția unei infecții în corp, dar și deshidratare, sau o hemoragie internă.
Schimbarea apetitului
Ai observat că animalul tău de companie mănâncă mai puțin decât de obicei? În mod normal nu ar trebui să fie un semn de îngrijorare, însă dacă această problemă persistă și observi că pisica sau câinele tău refuză să mănânce, atunci poate fi vorba de o digestie sensibilă. Totodată, schimbarea apetitului, letargia, stările de vomă și oboseala pot fi un semne ale anumitor probleme de sănătate, așa că ar fi indicat să mergi cu animalul tău de companie la medicul veterinar.
Blana își schimbă textura
În general, animalele sănătoase au o blană frumoasă și strălucitoare. Însă, dacă observi că blănița pisicii tale își pierde din luciu, ar trebui să acționezi rapid. În general, scărpinatul excesiv, petele pe piele, smulgerea părului sau spălatul excesiv pot indica apariția unei boli de piele. De asemenea, ar putea fi vorba de o boală parazitară, care să afecteze întreg organismul.
Totodată, ar trebui să ții sub observație și starea pielii. Întotdeauna o pisicuță sănătoasă va avea o piele netedă și roz, sau neagră.
Linsul excesiv al blănii
În cazul câinilor, linsul excesiv al blănii poate fi un indiciu al unei afecțiuni. Atunci când un câine are o durere internă, acesta tinde să își lingă constant labele, pentru a se calma. În cazul în care acesta nu se oprește, chiar și după ce i-ai distras atenția, atunci nu ar mai trebui să aștepți și ar trebui să programezi la vizită la veterinar pentru o serie de investigații. Alege o clinică veterinară modernă pentru animalul tău de companie, unde acesta să beneficieze de servicii medicale avansate.
Constipația
Dacă ai observat că animalul tău se chinuie să elimine fecalele, ar trebui să programezi o vizită la veterinar. De multe ori, constipația poate fi determinată de hrana pe care animalul tău o consumă, însă poate fi și un semnal al unei afecțiuni mai grave, cum ar fi tulburările metabolice.
Diareea
Ai observat că pisica sau câinele tău se confruntă cu stări de diaree persistente? Dacă fecalele conțin sânge sau mucus și au o culoare neagră, acesta ar putea fi un semnal de alarmă privind existența unei probleme de sănătate. În cazul în care stările de diaree sunt însoțite și de alte simptome, cum ar fi vomă, modificarea apetitului sau pierderea în greutate, atunci ar trebui să iei legătura cu medicul veterinar. Uneori, diareea poate să indice anumite afecțiuni grave, cum ar fi diabetul, prezența paraziților intestinali sau probleme la nivelul ficatului și al rinichilor.
Așadar, atunci când observi că starea de sănătate a animalului tău de companie se modifică, nu ar trebui să stai pe gânduri și ar trebui să acționezi rapid, apelând la medicul veterinar.
Foto: Hang Niu/ Unsplash.