Confidenţialitate

Cum se organizează un referendum

Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să își exprime voința prin referendum cu privire la probleme de interes național.

Din decembrie 2014, o asemenea consultare publică va fi valabilă dacă la aceasta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

De asemenea, rezultatul referendumului va fi validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși în listele electorale permanente.

Problemele care se supun referendumului și data desfășurării acestuia se stabilesc de Președintele României, prin decret.

Ele se aduc la cunoștința publică cu cel puțin 20 de zile înainte de ziua desfășurării acestuia.

Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului inițiat de Președintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărîre adoptată în ședință comună a celor două Camere, cu votul majorității deputaților și senatorilor.

Cetățenii sunt chemați să se pronunțe prin “DA” sau “NU” asupra problemei supuse referendumului.

Au dreptul de a participa la referendum toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepția debililor sau a alienaților mintal puși sub interdicție, precum și a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.