Confidenţialitate

Cum sărbătoreau Revelionul regii României? De la Marele Bal al lui Carol I, la mesele restrânse de la Sinaia din timpul regelui Mihai

Revelionul, ce simboliza masa de la miezul nopții, la trecerea dintre ani, are origine catolică. Sărbătoarea s-a transformat, în Europa, în sărbătoare profană, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Era epoca în care Carol I venea Domn al Principatelor Române Unite.

„Revelion”
este un cuvânt preluat din limba franceză („réveillon”), ce semnifică „trezire”, și marca revenirea acasă a credincioșilor după slujba religioasă de la miezul nopții. După slujbă, era așezată o masă frumos aranjată și cu produse consistente.

Masa de la miezul nopții aduna rude și prieteni și a devenit o petrecere mai lungă, peste timpul obișnuit pentru o cină.

Ca și bradul împodobit de Crăciun, și Revelionul a fost adoptat ca tradiție în România (în aproximativ în aceeași perioadă cu țările europene), după 1850-1860, de când a fost instituită Familia Regală română. Petrecerea dintre ani are, așadar, în România, o tradiție și o răspândire amplă de aproximativ un secol și jumătate.

„Pomul de Crăciun, și Revelionul au fost adoptate, ca tradiții, de România și de țările europene, în ultimul secol și jumătate, exact timpul de când există Familia Regală română. Privind în urmă, mai ales la documentele și fotografiile vremii, se vede limpede că, oricât de respectuoși cu tradiția și oricât de conectați la pulsul societății românești ar fi fost, Suveranii români din toate generațiile au petrecut Crăciunul după propriile lor gusturi, în funcție de trăsăturile lor de caracter, de orizontul lor cultural, de felul în care se raportau la familie și la înțelesul timpului liber.” RomâniaRegală.ro

Sărbătorile mari erau marcate de Familia Regală. Legătura  dintre Dinastia Națională (cum o numea Regele Carol I) și națiune a fost un element definitoriu al instituției regale, în toate timpurile.

„Crăciunul găsește Famila Regală la Săvârșin.

Decorările regale au loc la Castelul Peleș sau Palatul Regal, în martie și în octombrie. Înălțarea este sărbătorită prin prezența Familiei Regale la un ceremonial militar și religios.

Începutul de an școlar ne găsește într-o universitate, într-un liceu sau într-o școală. Noaptea de Înviere este petrecută de fiecare dată în altă comunitate, mică sau mare, de români.” RomâniaRegală.ro

Revelionul în timpul regelui Carol I

În noaptea de Anul Nou, Reginei Elisabeta îi plăcea să iasă la un concert de muzică clasică ori la o piesă de teatru. Regele Carol, mai singuratic, prefera să rămână acasă. Seara de 31 decembrie îl găsea pe Suveran scriind scrisori. În anul 1882, Regele a scris în noaptea de Anul Nou 25 de scrisori Suveranilor europeni, punând stiloul pe masă doar la ora 23.30.

În ziua de 31 decembrie 1892, Carol I scria Reginei Victoria a Marii Britanii:

„Privesc cu recunoștință spre anul care a trecut și în care am avut un succes atât de mare și vreau să vă asigur personal de respectul și considerația mea, pe care vi le pun la picioare. S-a împlinit dorința mea cea mai arzătoare, ca pe una dintre nepoatele voastre să le văd strâns legată de țara și familia mea. Din adâncul inimii vă sunt recunoscător pentru acest lucru, la fel și pentru nenumăratele dovezi ale bunăvoinței voastre.

Implor Cerul să vă binecuvânteze mereu pe voi, iar dinastia voastră să domnească de-a pururi. Acum vă urez un an nou și fără griji, așa cum și pentru noi a început atât de fericit. Cu aceste urări vă sărut mâinile cu respect și vă rog să-mi acordați și mai departe gândurile voastre prietenești. Carol I.” RomâniaRegală.ro

Carol I vorbește adesea, în scrierile lui, despre marele bal de Anul Nou, de obicei ținut în seara de 1 ianuarie. Ținut an după an, evenimentul a cuprins tot mai multe personalități.

În 1882, la 16 ani de la urcarea lui Carol I pe Tronul României, balul regal de Anul Nou necesita trimiterea a 2.500 de invitații și includea 260 de ofițeri, convocați la Palat de suveran. La marele bal erau, de asemenea, chemate principalele personalități politice ale vremii.

În numai zece ani (1872-1882), spune Suveranul în scrierile lui, societatea bucureșteană se dublase.

Eugeniu Arthur Buhman, politician, un observator apropiat al vieții de la Curtea Regală între 1898 și 1940, nota despre marele bal:

„Sub domnia Majestății Sale Regelui, s-a făcut obiceiul ca recepția de Anul Nou la Palat să se facă în seara de 1 ianuarie, cu ocazia balului care se dă la Curte, în acea seară. Acel bal se compune mai ales dintr-o recepție oficială la care Corpul Diplomatic, Miniștrii, Membrii ambelor Adunări Legiuitoare, Înaltele Curți de Casație și de Conturi, Consiliul Comunal al Capitalei, Curțile și Tribunalele, funcționarii superiori și șefii de servicii ai diferitelor ramuri ale administrației publice, armata, reprezentanți ai proprietății, ai comerțului și un mare număr de notabilități din toate stările sociale sunt chemate a prezenta felicitările lor Capului Statului.” Eugeniu Arthur Buhman

Recepția este precedată de retragerea care se execută la Palat în seara de 31 decembrie, la ora 20.00, de muzicile militare ale garnizoanei. La retragere asistă Casa Militară a Majestății Sale, ministrul de Război și șefii de Corpuri Militare.

„Invitațiile pentru bal se fac din ordinul Regelui de către Mareșalul Curții, conform listelor alcătuite de fiecare autoritate și depuse la cancelaria regală. Biletele de invitații conțin, pe lângă numele invitatului, ora la care începe recepția, locul ce trebuie să ocupe fiecare invitat în apartamentele de recepție ale Curții, ținuta în care urmează să se prezinte și intrarea pe unde are să vie în Palat.” RomâniaRegală.ro

Un salon special este desemnat Corpului Diplomatic. Regele și Regina își făceau mai întâi intrarea în acest salon.

Un altul era rezervat mitropoliților, miniștrilor, președinților Senatului și Adunării Deputaților și soțiilor acestor înalți demnitari, șefilor Curții de Casație și Curții de Conturi, primarului Capitalei și altor funcționari.

Ceilalți invitați ocupau Sala Tronului sau Sala serbărilor, după cum era menționat pe biletul de invitație.

„Corpul Diplomatic, după primirea Majestăților Lor, este condus de un Adjutant Regal în Sala serbărilor, unde sosesc și Majestățile Lor după primirea în celelalte saloane și unde începe apoi balul prin care se termină această recepție.”

Balul de Anul Nou a continuat an de an și, în 1895, reunea aproximativ 2000 de persoane.

Cum sărbătoreau Anul Nou Regele Ferdinand I și Regina Maria

În ciuda anilor grei ai Primului Război Mondial și a perioadei dificile ce a însemnat eforturi continue pentru reîntregirea României, sărbătoarea Anului Nou a încercat să urmeze tradiția instaurată, deja de cinci decenii de dinastie și statalitate modernă. Regele Ferdinand „Întregitorul” și Regina Maria duceau acest obicei mai departe.

„Fiecare om de la Curte, începând de la cel mai mic și până la cel mai înalt demnitar primea un cadou. Șeful bucătar și patiserul își adunau și pregăteau din vreme toate bunătățile.

Ferdinand și Maria vizitau cu zile înainte prăvăliile din Calea Victoriei pentru a cumpăra cadouri de distribuit. Preferați erau bijutierul Resch din Calea Victoriei și magazinul O.H. Müller din Pasagiul Român, ambele firme dispărute astăzi.” Eugeniu Arthur Buhman

Și la Palatul Regal se distribuiau cadouri de Anul Nou, dar numai personalului superior.

„În anii despre care vorbesc aici, distribuirea aceasta de daruri nu se înfățișa ca un capitol bugetar de vreo însemnătate, mai pe urmă însă, mai ales sub domnia Regelui Carol al II-lea, numărul întregului personal, superior și inferior, acela din Capitală, precum și acela din afară care se bucura și el de această atențiune, se mărise într-atâta, odată cu urcarea prețurilor lucrurilor, încât se prezenta acuma ca o cheltuială ce nu se mai putea trece neobservată și de aceea, în ultimii ani, s-a produs oarecare parcimonie cu prilejul acestei intime serbări.” Eugeniu Arthur Buhman

Revelion în timpul Regelui Carol al II-lea

Regele Carol al II-lea a petrecut Anul Nou adesea la Sinaia și rareori la Palatul Regal de la București.

„Carol al II-lea, primul rege născut pe pământ românesc, în confesiunea ortodoxă, a fost un bun cunoscător al tradițiilor noastre populare și un perfect vobitor al limbii literare române. Curtea Regală din vremea sa era organizată cu pedanterie, cu grija detaliului, cu mare orgoliu și cu pricepere. Regele avea vaste cunoștințe în domeniile militar, științific, artistic și de bună guvernare, iar ele depășeau uneori pe cele ale specialiștilor din domeniile respective.” RomâniaRegală.ro

O bună parte a zilelor Crăciunului și Anului Nou erau petrecute în Castelul Foișor, clădire reconstruită în vremea Regelui Carol al II-lea, în anii 1930.

Atmosfera de la Foișor, precum cea din Casa Nouă de la Palatul Regal din Calea Victoriei, era complet diferită de cea a Palatului Cotroceni din vremea lui Ferdinand I sau de cea a Palatului Regal din vremea lui Carol I.

Mobilele erau noi, cu linii moderne, decorațiunile interioare se îmbinau cu o mulțime de facilități electrotehnice, camerele erau mai simple și mai luminoase, în culori pastelate.

Regele Carol al II-lea se simțea acasă la Foișor, iar partea sărbătorilor de iarnă petrecută acolo era tihnită, amuzantă și confortabilă, atât pentru el cât și pentru apropiații săi.

Tânărul Principe Mihai se simțea și el bine la Foișor, iar după venirea Reginei Elena, în anul 1940, Castelul Foișor devine locul preferat al tânărului Suveran și al mamei sale.

Revelion pe vremea Regelui Mihai și a Reginei-mamă Elena

Regele Mihai a domnit în anii 1940 peste o țară lovită. Societatea românească se simțea încă ocrotită fiindcă tânărul rege era acolo, de veghe.

„Românii împărtășeau îngrijorarea de pe chipul prea tânărului lor monarh și îl înconjurau cu dragostea cu care înconjori pe cineva din propria ta familie, ogradă și cămin.

Seara de Anul Nou era petrecută în familie, dar Crăciunul regal era organizat cu grijă și grație de Regina Elena, iar sutele de angajați care luau parte la el se simțeau, în Sala Tronului, ca într-o catedrală.

Oamenii se raportau la suveran cu afecțiune și încredere, în afară de respect sau admirație.” RomâniaRegală.ro

De regulă, Regele Mihai și mama sa plecau la Castelul Foișor după ceremonia de la Palatul Regal, din Ajun de Crăciun – și rămâneau la Sinaia până după Anul Nou.

În seara de Revelion petreceau singuri sau înconjurați de câțiva colaboratori apropiați.

Mesele pe care le găzduia Regina Elena adunau în jurul lor puțini invitați.