Miercuri a apărut o scrisoare deschisă în care se cere oficial demisia din fruntea PSD a liderului Liviu Dragnea. Mai mulți lideri importanți ai PSD, printre care vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi primar general al Capitalei, de Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului, semnează scrisoarea deschisă prin care cer “demisia imediată” a lui Liviu Dragnea.
În spate s-ar afla și alți pesediști, rămași în anominat. Cel puțin până vineri, când va avea loc o nouă ședință a Comitetului Executiv.
Liviu Dragnea a reacționat la scurt timp după apariția scrisorii în spațiul public, răspunzând întrebărilor insistente ale jurnaliștilor.
“Voi da curs solicitării să citesc acea epistolă. N-am citit-o pe toată, dar cât am apucat să citesc am înţeles de fapt care este cea mai mare supărare din acea scrisoare: să nu ne mai certăm cu Iohannis, de fapt să ne aliniem cu Iohannis, cu SRI, cu SPP, cu DNA şi cu partidele de Opoziţie. Eu ca preşedinte nu pot să duc şi nu voi duce acest partid să devină o unealtă a acestor instituţii care nu trebuie să se implice în politică. În rest, la CExN o să vorbesc suficient de bine, de mult şi de apăsat”.
Întrebat de jurnalişti, la Parlament, cum comentează faptul că în scrisoare colegii îl acuză că este cotat în sondaje la 7 – 12%, iar partidul nu trece de 30%, Liviu Dragnea a confirmat sec – ”sunt la minus”.
Comitetul executiv al PSD se va întruni pe 21 septembrie
Social-democraţii se vor reuni într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD vineri, 21 septembrie, de la ora 12.30, informează Biroul de presă al partidului.