Confidenţialitate

Cum puteți recupera banii pe biletele de avion dacă au fost întârzieri sau anulări de curse

Peste două milioane de pasageri ai companiilor aeriene care au aterizat sau decolat din România anul trecut, ar fi avut dreptul să primească despăgubiri din partea firmelor de transport aerian.

Cursele fie au avut întârzieri de peste trei ore, fie au fost anulate.

Cu toate acestea, doar 16 mii de pasageri au cerut compensații, spune Cees Werff , președintele unei companii olandeze, specializată în recuperarea daunelor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

‘’Anul trecut, în total, 2,2 milioane de oameni au fost eligibili pentru a primi compensații, conform legislației europene. Dintre aceștia, doar 16 mii au cerut despăgubiri, ceea ce înseamnă că informațiile despre drepturile pe care le au pasagerii sunt puține în acest moment. În acest moment, tot mai mulți oameni devin conștienți că au drepturi, mai ales că suntem în perioada vacanțelor. Vor fi multe întârzieri, mai ales în Grecia, Turcia și Italia, destinații de vacanță, lumea trebuie să știe că are dreptul la compensații”.

Cees Werff spune că pasagerii din România nu cunosc Directiva Europeană aprobată în 2011. Aceasta le impune companiilor aeriene să-i despăgubească pe pasagerii care au de suferit din vina operatorilor aerieni.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Regulile Uniunii Europene prevăd că pentru a primi compensații, o întârziere trebuie să fie mai mare de trei ore, pentru o întârziere mai mare de cinci ore, pasagerii trebuie să primească asistență, adică să fie cazați la hotel, să primească bani pentru taxi, mâncare și băutură”.

Aceleași reguli mai prevăd că pasagerii pot cere daune de până la 600 de euro, dar depinde de distanță. Suma maximă poate fi acordată de exemplu pentru compromiterea unei călătorii de la București la New York, mai spune Cees Werff.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Compensațiile se primesc de asemenea, atunci când un zbor este anulat cu mai puțin de două săptămâni înainte de decolare, pasagerilor li se refuză îmbarcarea pentru că locurile au fost deja ocupate, compania a vândut mai multe bilete decât trebuia. Compensațiile sunt de 250 de euro, 400 de euro și 600 de euro, depinde de distanță”.

Recent, Parlamentul European a revenit cu precizări privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul.

http://europa.eu/youreurope/citizens/travel/passenger-rights/air/index_en.htm

După adoptarea legislației în acest domeniu, în 2011, în mai multe țări din Vestul UE au apărut companii specializate în recuperarea despăgubirilor.

Una dintre ele, a deschis birou și la București. Aici, persoanele cu mobilitate redusă și copiii mai mici de 12 ani care călătoresc singuri pot cere ajutorul gratuit.