Confidenţialitate

Cum primesc bani de la partide trusturile de presă. Sumele sunt virate constant, nu doar în campania electorală așa cum prevede legea, scrie Recorder | AUDIO

În ultimii 4 ani, aproape 1 miliard de lei au primit partidele sub forma unor subvenții de la stat, iar mare parte din această sumă a ajuns la trusturile de presă, în special la televiziuni de știri. Banii au fost acordați nu doar în perioada campaniei electorale, așa cum prevede legea audiovizualului, ci au fost virați constant, prin intermediari, adică prin agenții de publicitate, cu scopul de a controla presa, scriu jurnaliștii Recorder.

Aceștia au încercat să afle ce sume au primit televiziunile și publicațiile online în ultimii ani, de la partidele parlamentare și cum explică acest lucru politicienii, dar și reprezentanții trusturilor de presă.

Partidele parlamentare au refuzat, în ultimii ani, să prezinte defalcat sumele alocate fiecărui trust de presă, deși acești bani provin din subvenții de la stat, deci din banii tuturor cetățenilor, amintesc jurnaliștii Recorder, care au vorbit cu Ovidiu Voicu, director executiv al Centrul pentru Inovare Publică, o organizație non-guvernamentală care a dat în judecată partidele.

„Pentru că doar USR ne-a răspuns a trebuit să-i dăm în judecată pe toți ceilalți. Cu unii am câștigat, cu cei mai mici, dar de la peștii mari ca să zic așa, de la PSD și de la PNL, încă n-am obținut informațiile pentru că un proces de acces la informații în România durează câțiva ani.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Subiectul a fost investigat recent și de jurnalistul Cristian Andrei de la Europa Liberă, care reușit să afle o parte dintre sumele cheltuite de PNL:

„Sunt bani care nu sunt publici decât într-un mod ca sumă brută. Vei ști, de exemplu, că anul trecut PSD a dat aproape 40 de milioane de lei către presă și informația pentru marele public și pentru presă se oprește aici pentru că noua conducere a PSD în frunte cu Marcel Ciolacu a refuzat sistematic să ofere orice informație pe acest subiect. Până la urmă acești bani, care vin de la bugetul de stat, nu fac altceva decât să alimenteze o presă din ce în ce mai servilă, mai apropiată de gustul partidului care plătește.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Jurnaliștii Recorder au început la rândul lor investigația după ce au primit, printr-un email anonim, un contract încheiat în campania prezidențială din 2019 între PSD și o firmă deținută de postul de televiziune România TV.

Din banii cetățenilor, PSD ar fi achitat până la 3.000 de euro pe minut pentru reclame de campanie, dar și emisiuni prezentate drept promovare electorală. Contractul a fost intermediat de o firmă de publicitate cu doar 2 angajați ce acționează în numele PSD, au descoperit jurnaliștii Recorder.

Iar liderul PSD, Marcel Ciolacu, a confirmat colaborarea nu cu doar cu aceasta, ci și cu o altă agenție de publicitate:

„Una e Media, Media nu știu cum și Vertigo. Vertigo i-am cunoscut când am devenit președintele partidului, ei mai lucrând cu alți doi președinti.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Partidele apelează la astfel de agenții de publicitate și sub pretextul că încalcă o clauză de confidențialitate din contract refuză să facă publice sumele alocate fiecărui trust de presă. Marcel Ciolacu a refuzat să spună  ce fac televiziunile pentru banii primiți de la partide și ce obține partidul:

„-Nu înțeleg ce primește partidul, asta mi-e neclar mie.

– O promovare a politicii publice și o vizibilitate pe care o ai în social media. Nu întotdeauna e suficientă o conferință de presă ca să ajungi cu destinația unde ți-o dorești(…). În primul rând eu, personal, Marcel Ciolacu, nu mi-am pus vreodată în cap să cumpăr presa și să gestionez presa.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Și liberalii au cheltuit milioane de euro pentru presă și propagandă, după cum recunoaște în filmulețul Recorder chiar fostul lider, Ludovic Orban:

„Pe mine m-a interesat praxctic să avem evenimentele transmise, declarațiile de presă, comunicatele de presă pe care le-am transmis.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Contactați de Recorder, reprezentanții trusturilor de presă și cei agențiilor de publicitate au refuzat să vorbească, invocând diverse motive, inclusiv că se află în concediu. Jurnaliștii amintesc că televiziunile care au luat sume uriașe de la partide au ignorat subiecte importante cum ar fi dezvăluirile privind plagiatul premierului Nicolae Ciucă, modificările propuse la legile siguranței naționale și legile justiției sau schimbările din legea privind protecția avertizorilor de integritate.

Citește și: Coaliția vrea interzicerea exporturilor de lemne de foc și plafonarea prețurilor la acest tip de material lemnos

Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu