De ce unei victime îi este greu să plece dintr-un mediu toxic, în care este abuzată verbal sau fizic? Pentru că societatea încă mai judecă: uneori pe la colțuri, alteori cu voce tare. Victimele sunt demoralizate de multe ori chiar de rude sau prieteni.
Mai degrabă ar trebui sa ne întrebăm: Cum putem ajuta o persoană agresată?
Un studiu din 2017 al ANES, arată că 4 din 10 români spun că au întâlnit printre cunoștințe cazuri de violență în familie, în majoritatea cazurilor persoana agresată era soția (79%);
Puteţi ajuta totuși în astfel de cazuri, chiar si cu un telefon la numărul de urgență 0800 500 333, o linie telefonică gratuită, la care operatorii răspund non-stop.
În țară au fost înființate mai multe astfel de linii locale pentru ca oamenii să fie cu adevărat ajutați. Însă nu toate victimele abuzate care caută sprijin îl pot primi la orice oră. În Brașov de exemplu, dacă ai o astfel de urgență, nu o poți semnala la numărul de la direcţia de asistenţă socială, dacă este vineri după ora 16:
„Ați sunat la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov. Programul nostru de lucru este de luni până vineri, între orele 08:00 – 16:00. Telefonul de urgență pentru copil și familie este 0268983.”
Am sunat imediat și la acest număr:
„ – Am o prietenă care este abuzată în familie și aș dori să știu cum aș putea să o ajut.
-Păi da, dar aici este Centrul de Plasament CS Măgura Codlea, nu știu cum să vă ajut. Mama și copilul nu este aici, pe Codlea să știți. Nu știu să vă spun exact.
-Deci la dumneavoastră sunt doar copii din centru.
– Da, da.
-Deci nu pot veni mame abuzate. Sau soții.
-Nu. Nu. Este ceva prin Brașov, dar nu pot să vă spun pentru că nu știu ce să vă spun.”
Am întrebat direcția de asistență socială Braşov despre această situație și ni s-a confirmat în scris programul liniei telefonice de ajutor, dar ” cei de la centrul de urgenţă Codlea, unde am fost redirecţionaţi, au personal specializat în acordarea de sprijin şi intervenţie în cazul copiilor aflaţi în situaţie de risc”.
Am sunat din nou, luni la prima oră, când un asistent social mi-a explicat care sunt pașii care trebuie urmați dacă vrem să ajutăm o femeie abuzată acasă. Primul pas este să meargă la IML pentru un certificat medico legal care să ateste că a fost agresată. În cazul în care nu există urme vizibile, se poate obține o adeverintă chiar de la medicul de familie sau orice medic psihiatru după o scurtă evaluare a victimei.
LISTA cu numerele de telefon de urgență.