Laszlo Rakosy este LEPIDOPTEROLOG. Adică se ocupă cu studiul fluturilor și al moliilor. I-am spus că pare că are cea mai frumoasă meserie din lume. Și nu m-a contrazis. Nu-și poate imagina cum ar fi fost viața lui fără fluturi. A încercat de câteva ori să-și imagineze, dar nu a reușit. Era copil când – așa cum spune – „natura i-a intrat sub piele”. Ieșea frecvent cu părinții și cu prietenii pe dealurile din jurul Sighișoarei. Îi plăceau plantele, gândacii, insectele. Fluturii i-a descoperit mai târziu, când a întâlnit pe acele dealuri un profesor care părea că prinde fluturi cu o plasă specială. Nu mai văzuse așa ceva până atunci. Și a început să fie curios. Prima plasă de fluturi a fost făcută de tatăl său, improvizată, de fapt, dintr-o sârmă și un ciorap de nailon al mamei. Pe atunci, în Sighișoara, erau trei pasionați de fluturi. Doi profesori și un farmacist. Toți aveau colecții impresionante. De la ei a învățat Laszlo Rakosy primele lucruri despre fluturi. Din acel moment nu și-a dorit să facă altceva în viață decât să studieze comportamentul și habitatul acestor minunate insecte.
Ce ar trebui să învățăm de la fluturi?
Laszlo Rakosy: „În primul rând că natura e formată din cercuri întrepătrunse, care nu formează un lanț, ci un bulgăre, o sferă de inele, care toate sunt întrepătrunse și legate între ele. Iar fluturii, insectele, formează cele mai multe dintre aceste inele, pe Terra. Distrugând o mare parte dintre insecte – iar fluturii fac parte din marea familie a insectelor – acest lucru va duce la probleme enorme pe Terra. Dar, mai mult, va trebui să învățăm din gingășia lor. Din transformarea aceasta a oului într-o larvă, a larvei în așa numita pupă, iar apoi din gogoașa de pupă iese un miraculos fluture. Este o transformare pe care nu o putem considera decât miraculoasă. Și dacă ne aplecăm asupra acestui lucru, ni se schimbă modul de gândire, de percepție. Devenim mai sensibili, mai atenți la amănunte care, de multe ori, sunt extrem de importante. Pentru că ne-am pierdut. Ne-am rupt de natură. ”
Laszlo Rakosy este și profesor doctor la Universitatea Babes Bolyai, unde a creat generații de biologi.
Din întâmplare – spune el – a descoperit un fluture unic: Albăstrelul Transilvan. Este mic, gingaș, albastru – uneori argintiu – și poate fi văzut doar în Transilvania, pentru care a devenit un simbol.
Albăstrelul Transilvan se află pe lista speciilor protejate de Uniunea Europeană. Iar cei care acceptă să-l protejeze – respectând reguli simple, cum ar fi pășunatul doar într-o anumită perioadă a anului sau limitarea pesticidelor – primesc chiar subvenții europene.
Iar o serie de proiecte dezvoltate de profesorul Laszlo Rakosy au făcut ca în jurul fluturelui Albăstrelul Transilvan și a altor fluturi unici în zonă să crească mici comunități care nu au decât de câștigat.
Turiștii – români și străini – vin să descopere fluturii Transilvaniei în tururi ghidate de profesorul de la Cluj. Iar localnicii pot profita de prezența lor ca să-și vândă produsele sau să-și închirieze camerele. Și unii chiar o fac.
Laszlo Rakosy: „După ce am descoperit lumea fluturilor, eram încă în clasa a VII-a, a VIII-a, eu mi-am spus: <<nu doresc altceva decât să mă ocup o viață întreagă de fluturi>>”
Liliana Nicolae: Aș începe spunând că am impresia că meseria dumneavoastră este cea mai frumoasă din lume. Greșesc?
Laszlo Rakosy: „Din punctul meu de vedere, cu siguranță nu greșiți. Mereu spun treaba asta: am cea mai frumoasă meserie din lume și aproape toată viața mea a fost un minunat concendiu”.
Liliana Nicolae: V-ați gândit vreodată cum ar fi fost viața dumneavoastră fără fluturi?
Laszlo Rakosy: „Am încercat de câteva ori să mă gândesc, dar nu mi-o pot imagina fără fluturi, pentru că de mic copil am îndrăgit natura, și asta datorită părinților mei și, sigur, ambientului natural din Sighișoara, pentru că sunt născut și am crescut până când am terminat liceul la Sighișoara și împrejurimile au fost atât de frumoase, iar cu părinții ieșeam aproape în fiecare duminică frumoasă pe dealurile din împrejurimi și mi-a intrat pe sub piele la început bucuria aceasta de a ieși în natură și, din această întrepătrundere dintre subpielea mea și natură, a început să îmi placă natura mai ascunsă, adică insectele. La început, insectele mai mari, gândacii, apoi fluturii. Și după ce am descoperit lumea fluturilor, eram încă în clasa a VII-a, a VIII-a, eu mi-am spus: <<nu doresc altceva decât să mă ocup o viață întreagă de fluturi>>”.
Laszlo Rakosy: „Când am văzut prima dată populații din acestea de fluturi, protejați prin directiva Uniunii Europene, am mers la primari și le-am spus: <<vedeți că aici aveți ceva>>. Se uitau la mine ciudat”
Liliana Nicolae: Haideți să explicăm de ce sunt importanți fluturii pentru o comunitate, dincolo de faptul că ne bucurăm de ei când îi vedem zburând pe dealuri sau din floare în floare?
Laszlo Rakosy: „După ’90, în Austria fiind, mi-au încredințat ceva la care nu m-aș fi așteptat: să investighez prezența anumitor specii de fluturi care, ei fiind deja atunci în Uniunea Europeană, din prisma Uniunii Europene trebuia cunoscut exact unde sunt, câți sunt, care e starea lor – bună sau rea – pentru a se lua măsuri de menținere a acestor specii protejate prin directivele Uniunii Europene. Și Austria mi-a încredințat un land – landul Carinthia – să mă ocup de acest lucru. Și mergeam căutând planta pe care trăiesc fluturii respectivi și apoi fluturii. La început, oamenii, care erau toți proprietari de terenuri, m-au privit un pic cu circumstanțe așa de: de ce vine un român să facă acest lucru? Iar după ce am intrat în discuție cu ei, s-au deschis porțile, m-au invitat chiar la cină, la masă, au semnat contractele care trebuiau pentru a face așa cum trebuia, adică să cosească în anumite intervale de timp, și nu altfel. Majoritatea da, și foarte puțini nu au acceptat propunerile poriectului în primul an. În al doilea an, văzând că lucrurile merg bine, și aceia care în primul an n-au acceptat, au acceptat acest lucru. Și de ce au acceptat? Pentru că au văzut că vecinii lor, prin contractele semnate în acele proiecte, primeau o finanțare. Bani care ar fi contribuit la pierderile pe care le au cosind ceva mai târziu suprafețele lor.
Și cu aceste gânduri am venit înapoi în România și am încercat să fac acest lucru și la noi. Și când am văzut prima dată populații din acestea de fluturi, protejați prin directiva Uniunii Europene, am mers la primari și le-am spus: <<vedeți că aici aveți ceva>>. Se uitau la mine ciudat . Vine omul acesta, ne vorbește frumos, dar ce rost are să protejăm noi fluturii aceia? Nu ne aduc nimic, nu ne aduc nici mâncare. Toți erau necăjiți: <<noi nu avem nimic>>. Le spuneam: <<ba aveți. Aveți câțiva fluturi, câteva plante frumoase și împrejurimi destul de atractive pentru turiști>>.
Laszlo Rakosy: „Unii au înțeles, dar n-au crezut, alții, foarte puțini, au fost deosebit de recalcitranți”
Și încercam să le explic cum se poate face ceva ca comunitățile lor să devină mai atractive turistic. Unii au înțeles, dar n-au crezut, alții, foarte puțini, au fost deosebit de recalcitranți, aș putea spune, și n-au acceptat deloc, niciun fel de discuție, crezând că prin includerea suprafețelor comunelor lor într-o arie protejată pierd anumite favoruri, anumite drepturi, neexistând un regim de protecție și conservare. O greșeală. A fost o greșeală. Unii și-au dat seama, mai târziu au revenit și în câteva locuri din acestea, din împrejurimile Clujului, găsind fluturii respectivi s-a declarat o arie protejată, apoi un sit Natura 2000.
Am făcut multe campanii culturale de popularizare în școli, la cămine culturale, la primării, cu preoții am vorbit, cu toată lumea. Și după ce s-a aflat de aceste lucruri, tineri din Cluj au început să cumpere casele aproape abandonate din satele respective, au fost artiști plastici, au fost tineri entuziaști care și-au cumpărat și un pic de teren. Au început să cultive plante, din fructele lor puteau să facă diferite gemuri, alții au început să fac zacuscă cu ciuperci, fără ciuperci. Alții au început să își construiască mici ferme de animale, de vite, să producă lapte, să proceseze laptele în produse lactate și, încet-încet, comunitățile acestea care au acceptat ideea că fluturii și natura pot încuraja și ajuta la dezvoltarea pozitivă a comunităților locale a prins contur.
Și acum, ajutat de alte organizații, alte ONG-uri, am reușit ca 12 comune din partea de nord-est a Clujului să își aleagă un brand. Au avut următoarele alternative: castelul de la Bonțida, care este renumit acum prin Electric Castle, o ruină foarte importantă a unei cetăți de origini dacice, casele de tuf din tuful canic, dintr-o piatră poroasă (există câteva sate extraordinar de frumoase, ca din povești, construite din piatră din aceasta vulcanică) sau denumirea de Ținutul Fluturilor Albaștri. Și, spre marea mea uimire, comunitățile locale și-au ales ca brand denumirea de Ținutul Fluturilor Albaștri. Prosperă zonele acesta prin turiștii care vin să cunoască Ținutul Fluturilor Albaștri”.
Liliana Nicolae: De altfel, fluturele albastru este personajul întregii povești. Este un fluture pe care l-ați descoperit și care trăiește doar în Transilvania. Spuneți-ne ceva despre acest fluture, în afară de faptul că e albastru.
Laszlo Rakosy: „Sunt două lucruri diferite. Ambele se leagă de culoarea albastră. Fluturele de care vorbiți dumneavoastră este o specie care nu trăiește decât în Transilvania, în zonele uscate și nu el este liantul Ținutului Fluturilor Albaștri. Acolo sunt alte patru specii de fluturi protejate prin directivele Uniunii Europene și zonele acestor 12 comune sunt singurele locuri din Europa unde toate cele patru specii protejate se întâlnesc în același loc. Și acest lucru ne-a determinat să constituim acel sit Natura 2000, datorită prezenței celor patru specii la un loc – singurul loc din Europa și din lume unde există acestea patru la un loc. Și aceasta a dat foarte mare semnificație turistică regiunii”.
Laszlo Rakosy: „Nu are nimeni acest fluturaș în lume decât noi, în România, aici, în Transilvania”
„Celălalt fluture de care spuneți, Albăstrelul transilvan, de acela ne ocupăm de peste 35 de ani și la sfârșit de aprilie sau început de mai vin foarte mulți specialiști sau nespecialiști, iubitori ai naturii, să îl vadă, să îl fotografieze în acele câteva locuri pe care le avem în Transilvania. Dar și aici avem bucuriile și necazurile noastre, pentru că cea mai frumoasă și mai importantă populație este afectată foarte puternic de pășunatul intensiv cu oi, care la sfârșitul lunii aprilie își încep activitatea de pășunat, și atunci femela acestui fluture își depune ouăle pe o plantă specială, și ea destul de rară, stepică – jaleșul cârn se numește – și oile pasc exact în această perioadă când ouăle se află pe mugurii florilor sau când micuțele larve se află încă în florile respective. Și le consumă cu floare cu tot. Făcând acest lucru de 3-4 ani – și fac lucrul acesta de vreo 6-7 ani ! -au distrus această populație unică. Nu știm să ne protejăm, să ne conservăm, să ne păsătrăm elementele unicității naționale. Nu are nimeni acest fluturaș în lume decât noi, în România, aici, în Transilvania”.
Laszlo Rakosy: Colegii din Germania au arătat că, în 13 ani, biomasa – greutatea tuturor insectelor – a scăzut cu 75%
Liliana Nicolae: Pășunatul excesiv și pesticidele, probabil, sunt mari dușmani care distrug nu numai populații de fluturi, ci și plante, păsări.
Laszlo Rakosy: „Pesticidele sunt pe primul loc. Acest fluturaș nu zboară mai mult de 300-400 de metri. Deci nu are cum să se mute dintr-un loc în altul. Dar aici a fost șansa de a găsi, la o distanță din aceasta mică, o altă insulă cu planta aceasta rară – jaleșul cârn – și aici s-a refăcut această populație care dispăruse din locul inițial. Pesticidele sunt pe scară largă, pe suprafețe mari, sunt peste tot prezente și s-a dovedit, din păcate, efectul lor negativ. În urmă cu vreo 10 ani, colegii din Germania au publicat rezultatele unor studii multianuale, pe 13 ani, din interiorul ariilor protejate și au arătat că, în acești 13 ani de studii, biomasa – greutatea tuturor insectelor – a scăzut cu 75%. A rămas numai un sfert din ce era înainte cu 15 ani, și acest declin, moartea insectelor se datorează în mare parte pesticidelor”.
Laszlo Rakosy: Dispariția acestor multe insecte, din care majoritatea sunt polenizatori importanți, face ca producția agricolă să scadă extrem de mult
Liliana Nicolae: Ce ar trebui știm despre fluturi și cum să ne purtăm cu ei?
Laszlo Rakosy: „Mă întorc la rezultatul acesta care a fost ca o bombă aruncată publicului. După ce a apărut articolul științific, ziarele, revistele, media de tot felul a preluat această informație și câțiva ani a circulat extrem de puternic. Niciodată o informație științifică nu a avut așa impact asupra populației ca acest mesaj. Declinul, moartea insectelor, cu 75% mai puțin decât cu zece ani în urmă. Dispărând insectele, ele sunt cele mai numeroase viețuitoare de pe pământ, au funcții vitale pentru ecosistemele naturale, și noi, ca vârf al piramidelor, suntem cei mai afectați. Nu simțim acest lucru imediat, dar dispariția acestor multe insecte, din care majoritatea sunt polenizatori importanți, face ca producția agricolă – legume, fructe – să scadă extrem de mult.
Există zone în China, unde din cauza pesticidelor, albinele sălbatice și cele domestice au fost complet distruse. Nu se mai formează niciun fruct din lipsa polenizării. Și atunci, oamenii disperați, dar asta este în China, gândiți-vă la populație și la salariile mici pe care le au, au început să adune polenul de pe florile de măr, de păr, de cireș ș.a.m.d. în mici cutiuțe sau în pahare goale de iaur și cu o pană de gâscă se urcă în copac și împrăștie ei polenul de pe o floare pe alta. Adică, au devenit oameni-albină ca să mai aibă fructe. Iar în Japonia, după ce s-au publicat aceste rezultate științifice, tehnologia a mers atât de departe încât s-au creat mici bondari, un fel de drone care, în curând, dacă lucrurile vor merge în continuare așa, se va încerca ca tehnologia, prin aceste minuscule drone să preia rolul insectelor polenizatoare, ceea ce după mine sunt niște cheltuieli enorme și nu vor rezolva dispariția”.
Liliana Nicolae: Și e foarte trist.
Laszlo Rakosy: „E foarte trist. Repet, este un efect direct. Avem alimente mai puține. Dar efectele sunt mult mai profunde. Dispar păsările, dispar reptilele și toate acestea în final se repercutează asupra vieții și asupra calității vieții noastre”.
Laszlo Rakosy: „La nivel de țară avem 12 specii de fluturi dispăruți”
Liliana Nicolae: În România sunt fluturi care au dispărut de tot?
Laszlo Rakosy: „Din păcate, da. Acum doi ani am publicat ediția a II-a a catalogului Lepidopterelor din România și pot să vă spun că avem 4111 specii de fluturi înregistrați, care știm că există în România. Probabil mai sunt încă 500 de specii nedescoperite, majoritatea printre fluturii de talie foarte mică, 1-2- centimetri – așa-numitele molii. Dintre provinciile istorice, Dobrogea este cea mai afectată, pentru că Dobrogea a suferit în ultimii 100 de ani cele mai puternice schimbări atât climatice, cât și în structura habitatelor. Pădurile au fost mai puternic eliminate acolo. Încălzirea climatică s-a manifestat mult mai puternic, desecările, drenările mlaștinilor și aici au dispărut peste 20 de specii de fluturi în Dobrogea. La nivel de țară se mai adaugă 12 specii de fluturi dispăruți ”.
Laszlo Rakosy: Fiecare oraș și-a făcut o armată, o echipă cu care pulverizează nopțile, când trebuie și când nu trebuie, pesticide
Liliana Nicolae: În orașe probabil că sunt mai puțini decât altădată.
Laszlo Rakosy: „Aici aș da un exemplu. În București nu știu dacă era, dar în marginea Bucureștiului totuși cred că da, după anii ’50, datorită extinderii unor arbuști ornamentali în parcuri, cimitire și aleile orașelor, un fluture care trăiește pe tufele acestea de Spireia se numesc, cu flori albe, niște tufe joase. Fluturele care trăia în zonele montane a coborât în orașe și s-a extins foarte repede. Până în anii ’70-’75 ocupase aproape toată țara, iar înainte era numai în zonele montane. Mai ales aici, în Transilvania, de la Brașov până în Cluj, Oradea, peste tot în orașe îl găseam. În Cluj, chiar și în parcul facultății noastre, la sfârșit de mai – început de iunie, plana acest fluturaș, pentru că planează extrem de frumos și e ca o zebră cu dungi albe pe un fond negru.
În ultimii 5-6- ani, mai ales după ce oamenii au cerut acțiuni drastice împotriva insectelor de disconfort – aici intră în primul rând țânțarii – și atunci, fiecare oraș care are un department de combatare a insectelor de disconfort și-a făcut o armată, o echipă cu care pulverizează nopțile, când trebuie și când nu trebuie, pesticide. Otrăvuri împotriva țânțarilor. Sigur, acest lucru se face peste tot, dar se face planificat, cunoscut biologia țânțarului. Pentru că degeaba arunci substanțele acestea când larvele sunt în apă. Nu afectează cu nimic țânțarul care va ieși după o săptămână sau după câteva zile. Și atunci ar putea exista interval de timp când se poate stropi sau când trebuie combătut țânțarul și când nu trebuie combătut țânțarul. Dar la noi nu contează acest lucru. În fiecare noapte ieșim cu mașinăriile respective și împrăștiem nori de otravă, care înseamnă moartea insectelor și care înseamnă o mulțime de boli, inclusiv de origine cancerigenă pentru om și animalele de companie”.
Laszlo Rakosy: „Atunci am zis: pe lângă denumirea științifică, fluturii noștri trebuie să aibă și denumire populară”
Liliana Nicolae: În catalogul fluturilor care trăiesc în România, primul – dacă nu mă înșel – pe care l-ați editat, fluturii nu aveau nume la data aceea. Și le-ați dat nume tuturor. Sunteți, într-un fel, nașul fluturilor din România.
Laszlo Rakosy: „Da, frumos spus. Este vorba numai de fluturii de zi. Este o carte despre fluturii de zi din România, care a apărut în 2013 , urmând modelul țărilor central europene, vestice care au denumiri populare și care și ei au făcut acest lucru. Dar ele au făcut-o cu 50, cu 100 de ani înainte și , oamenii de știință au botezat fiecare specie. Noi, în România, aveam doar denumiri populare. De exemplu, Coada rândunicii sau Lămâița pentru cinci, șase specii. Atunci am zis: trebuie, dacă fac această carte, pe lângă denumirea științifică, fluturii noștri să aibă și denumire populară și poate că, peste 50 – 60 de ani, oamenii vor folosi aceste denumiri, așa cum englezii, astăzi, nu mai folosesc denumirile științifice, ci doar denumirile populare. E drept, asta ne îngreunează nouă comunicarea, pentru că vin cu niște denumiri pe care noi nu le cunoaștem, în loc să folosească denumirea științifică care este una și aceeași, indiferent că vorbești în Australia, în România sau în Maroc”.
Laszlo Rakosy: „Avem totuși un popor care este sensibil la natură și care a avut un pic de aplecare spre natură. Dar interesul pentru natură a fost întotdeauna un interes de tip alimentar”
Liliana Nicolae: Dar cum se explică faptul că, iată, acum 20 de ani, fluturii nu aveau un nume în România? Ce spune asta despre noi ca popor și grija pe care o avem față de…?
Laszlo Rakosy: „Intru mai în amănunt puțin cu întrebarea dumneavoastră. Avem în Europa două specii de fluturi mari cu codițe lungi, care științific sunt diferite și ca aspect și care au sigur două denumiri diferite, complet diferite. În toate țările, aceste două specii au două denumiri populare. În România, până când am scris o cartea aceea se folosea aceeași denumire – Coada Rândunicii – pentru ambele specii.
În germană era fluturele care planează, în maghiarã Fluturele Sabie, în poloneză tot ceva cu sabie, pentru că au niște codițe foarte lungi, asemănătoare săbiilor. Două specii foarte diferite, foarte mari, pe care oamenii sigur le-au văzut, dar care, în limba română nu erau diferențiate. Deci cunoștințele din popor nu diferențiaseră aceste două specii. N-aș dori să fac interpretări, pentru că avem totuși un popor care este sensibil la natură și care a avut un pic de aplecare spre natură. Dar interesul pentru natură a fost întotdeauna un interes de tip alimentar: să îmi dea ceva natura. Când nu era să-mi dea nimic, exemplul fluturilor, atunci nu ne-am aplecat asupra lor. Și sigur mai avem și tara aceea a culturii. Cunoașterea fluturilor, a păsărilor, ca și botanica, a fost, până nu demult, un apanaj al clasei nobiliare. Foarte multe familii regale, foarte mulți nobili aveau colecții ba de fluturi, ba de păsări, ba ierbare”.
Liliana Nicolae: Iată, regele Charles este un iubitor de natură și de botanică, în special.
Laszlo Rakosy: „Într-adevăr și mai sunt. Toate familiile regale acum 50-60 de ani au avut, poate mai au urmași, oameni înclinați spre natură și înclinația aceasta înseamnă o venerare a naturii”.
Laszlo Rakosy: „Dispariția lor va duce la probleme enorme pentru omenire”
Liliana Nicolae: Spuneți-mi, ce ar trebui să învățăm sau ce am putea să învățăm de la fluturi?
Laszlo Rakosy: „Ei au fost pentru popoarele care au avut mare deschidere spre natură, simboluri diferite. De exemplu, budiștii au interpretat fluturii, fiecare fluture în parte, ca un suflet călător, un suflet al unui om care a trăit cândva pe Pământ și se reîntoarce reîncarnat în fluture. Dar ce ar trebui să învățăm de la ei?
În primul rând, că natura este formată din cercuri, întrepătrunse toate și care nu formează un lanț, ci un bulgăre, o sferă de inele care toate sunt întrepătrunse și legate între ele. Și fluturii, insectele formează cele mai multe dintre aceste inele pe Terra, dispărând sau distrugând o mare parte dintre insecte – și fluturii fac parte din marea familie a insectelor și sunt astăzi, aproape 200.000 de specii cunoscute în întreaga lume, deci un număr imens. Dispariția lor va duce la probleme enorme pentru omenire. Dar, mai mult, ar trebui să învățăm din gingășia lor, din transformarea aceasta a oului într-o larvă, a larvei după ce se hrănește într-un stadiu inert, așa-numita pupă și apoi din gogoașa, din găoacea aceasta de pupă iese un miraculous fluture. Este o transformare pe care nu putem considera decât miraculoasă. Este ceva inedit și dacă ne aplecăm asupra acestui lucru, ni se schimbă modul de gândire. Ni se schimbă modul de percepție, devenim mai sensibili, devenim mai atenți la amănunte care, de multe ori, sunt foarte importante. Ne-am pierdut, ne-am rupt de natură, pierzând simțul acesta al amănuntului”.
Liliana Nicolae: Al detaliilor și, până la urmă, al evoluției, pentru că (transformarea aceasta) dintr-un ou, într-o insectă cu aripi frumos colorate, e și despre evoluție.
Laszlo Rakosy: „Sunt procese evolutive extrem de fine, extrem de importante”.
Laszlo Rakosy: Cel mai frumos fluture, pentru mine, este Albăstrelul transilvan
Liliana Nicolae: V-aș întreba care este cel mai frumos fluture? Se poate spune? Pentru dumneavoastră.
Laszlo Rakosy: „Dacă spuneți pentru mine, atunci eu am să spun Albăstrelul transilvan. Albăstrelul transilvan este un fluture mic, de doar doi centimetru și care are azurul cerului, al Mării Negre, cu puncte roșii-portocalii, cu alb, cu negru. Deci este un fluture extrem de frumos, gingaș, rar și ascuns de privirile majorității oamenilor. Dar pentru publicul larg există câteva specii considerate cele mai apreciate din lume. Una sau două specii – în Madagascar, alta în America de Sud. Nu sunt fluturi europeni printre primele preferințe ale publicului de pe mapamond”.
Liliana Nicolae: Se poate spune și care este cel mai urât fluture?
Laszlo Rakosy: „Nu cred. Pentru că dacă cineva ar spune acest lucru, l-aș invita să ia o lupă și să privească acest fluture prin lupă și să vadă mărite structurile, solzii aceia de pe aripile lor, să vadă, chiar dacă este cenușiu, maroniu, negricios, nu există doar negru sau maroniu sau cenușiu. Există o paletă întreagă care variază de la închis la deschis, la cenușiul respectiv. Și dacă te uiți mărit la aceste detalii, vezi cea mai frumoasă țesătură sau cel mai frumos tablou pe care l-ai văzut vreodată”.
Laszlo Rakosy: „Anglia are peste 600.000 de voluntari care se ocupă de cunoașterea prezenței fluturilor. Germania are peste 300.000. Noi avem trei sau patru”
Liliana Nicolae: V-aș mai întreba dacă avem în România fluturi protejați prin lege?
Laszlo Rakosy: „Da, avem. Sunt vreo 15 ani de când, de la minister am primit rugămintea de a întocmi o listă din aceasta a fluturilor protejați și atunci am făcut o listă cu vreo 50 și ceva de specii protejate. Știu că era încă bătut la mașină și erau două pagini și jumătate. Din păcate, acea jumătate de pagină a fost pierdută la minister și în Monitorul Oficial când s-au publicat, s-au publicat numai cele două pagini întregi. Dar avem aceste specii, în jur de 40 de specii protejate, la care se mai adaugă speciile protejate prin directive Uniunii Europene și fiecare țară din UE, semnând această directivă și-a luat obligația de a le proteja. Și nu numai de a le proteja, de a le menține starea de bine acolo unde ele sunt prezente. Din păcate, noi nu prea știm în România, pentru că suntem foarte puțini care ne ocupăm de acest lucru, altfel decât în țările cu un nivel de viață mult mai confotbail și mai ridicat. De exemplu, Anglia are peste 600.000 de voluntari care se ocupă de cunoașterea prezenței fluturilor. Germania are peste 300.000. Noi avem trei sau patru”.
Laszlo Rakosy: „Mai sunt vreo 500 de specii pe care trebuie să le descoperim în România”
Liliana Nicolae: Prima dumneavoastră plasă de fluturi a fost făcută de către părinții dumneavoastră.
Laszlo Rakosy: „A fost prima mea plasă de fluturi, micuță așa, cu diametrul de vreo 10 cm, după ce am văzut un profesor de la Sighișoara, alergând sau căutând fluturii, nu spun că alerga, pentru că după fluturi numai în filme se aleargă. Nu trebuie alergat după ei. Trebuie căutați încetișor și de cele mai multe ori vin ei spre noi. Și atunci, după descrierea pe care i-am făcut-o tatălui meu, a meșterit dintr-o bucată de sârmă, a luat ciorapul stricat al mamei, l-a cusut pe sârma respectivă, i-a făcut și un mâner dintr-un băț și a doua zi am fost pe dealurile din Sighișoara la colectat, la prins fluturi”.
Liliana Nicolae: Se mai prind fluturi în ziua de azi?
Laszlo Rakosy: „Din fericire, din ce în ce mai puțin. În țările… din nou, acolo unde vorbeam că există o emulație din aceasta pentru cunoașterea păsărilor și fluturilor, este o atitudine foarte negativă împotriva celor care mai prind fluturi. Pentru că nu mai are rost să prinzi fluturi. Colecțiile mari și foarte mari sunt deja în muzee și marile muzee ale fiecărei țări sunt ticsite cu colecții de fluturi, dar sunt și țări cum este România, Bulgaria, unde nu cunoaștem încă tot ce avem în România. Și atunci, dacă cineva zice sau crede că a văzut undeva un fluture de care noi s-ar putea să nici nu știm, spuneam înainte că mai sunt vreo 500 de specii pe care trebuie să le descoperim în România, fără a avea un exemplar sau două pe care expertul să-l poată studia și să spună: <<da, este sau nu specia respectivă>>, nu putem face nimic. Pe baza poveștii că am văzut ceva ce era altceva, nu se poate face.
Iar al doilea lucru pentru care este important să avem colecții și care se accentuează acum în ultimii 10, 15 ani sunt studiile de genetică moleculară și acolo avem nevoie de material, de piciorușe, de abdomene, pentru a extrage ADN-ul acestor exemplare și de a face niște studii moleculare foarte aprofundate. Să știm de ce e diferită o populație, cea din București față de cea din Cluj, la aceeași specie. Să știm de ce a dispărut populația din pădurea de la București, din Comana. Acum 50 de ani era specia respectivă acolo, astăzi nu mai este. Informațiile acestea moleculare ne dau o mulțime de dovezi pentru a considera anumiți factori implicați în declinul și dispariția fluturilor”.
Sursa foto: Laszlo Rakosy
