Lenuța și cei 6 copii ai ei trăiesc în Ciudanovița și se descurcă cu 1.900 de lei pe lună. Vali, băiatul cel mare, mergea până nu de mult la liceu.
De când s-a stricat singurul microbuz care făcea naveta 20 și ceva de kilometri până la Oravița, s-a dus la stână pentru a-și ajuta familia.
Fie spus, cei 6 copii ar fi avut mai multe șanse în viață dacă s-ar fi născut altundeva. Ciudanovița e o localitate îmbătrânită, fără locuri de muncă, medic de familie ori farmacie și fără legături cu lumea exterioară.
Nu e nici pe departe singura localitate de acest fel, dar Ciudanovița mai o particularitate: până la începutul anilor 90, de aici se extrăgea uraniu. Ciudanovița a fost, până la un punct, oraș în toată regula, cu spital și cinematograf. De când mina s-a închis, localitatea a început să moară încet și sigur.
Vali, băiatul de 15 ani al Lenuţei, îşi doreşte să devină mecanic, Iasmina, în vârstă de 14 ani, visează să devină manichiuristă, iar David, care are 12 ani, visează să devină pompier.
Acestea sunt visuri care pentru cei născuți la Ciudanovița, sau alte localități rupte de lume, sunt adevărate idealuri. Gândiți-vă doar că cel mai apropiat liceu e la Oravița. Dar ce să vezi? Singurul microbuz care făcea naveta de 20 și ceva de kilometri s-a defectat acum câteva luni.
Bogdan Daniel este directorul liceului la care Vali, și alți copii, nu au cum să mai ajungă.
“Avem peste 50% elevi care fac naveta ca procent. Anumite rute sunt acoperite cu microbuze şcolare, dar necesarul e mult mai mare. Internatul e gratis, dar se plăteşte mâncarea, 13 lei pe zi. Nu avem cum să le plătim şi asta. Sunt înscrişi 6 elevi pe 98 de locuri”, completează Bogdan Daniel.
Dovadă că 280 de lei pe lună reprezintă o sumă importantă pentru multe familii din zonă, nu doar pentru Lenuța și copiii ei.
Paradoxal, locuitorii din Ciudanovița nu au cele mai mici venituri din Caraș-Severin. O parte dintre localnici au lucrat la mina de uraniu și trăiesc din pensiile pentru condiții grele de muncă. ‘Nea Aurel de pildă, a lucrat 15 ani în subteran și spune că e sănătos tun.
“Nu ai activitate. Nu ai ce face. E mort tot. Nu mai e de lucru de când s-a închis mina. De tineret zic, ca noi mai avem pensia. Ei pleacă în străinătate. Doar dacă s-ar redeschide mina, dar nu se mai poate, ca e inundată. Mai suntem 10 oameni în blocul asta, din 27 de apartamente. Am avut şi spital. Era unde e terenul ăla viran”, a spus Aurel.
Cândva, în Ciudanovița locuiau cam 12 mii de oameni. Acum, mai sunt vreo 500 și printre ei, se numără și Tanti Ferencz. A fost asistentă medicală în spitalul care între timp, a fost demolat. Are 82 de ani și e printre puținii care vorbesc liber despre problemele de sănătate ale celor care au lucrat în mina de uraniu sau despre haldele de steril care nu au fost ecologizate în totalitate.
“Foarte periculos uraniul. Mai ales prima oară când au lucrat fără apă. Atunci se depunea tot praful. Au introdus apa ca să se foreze umed. Să nu se mai ridice praful radioactiv. Haledele de steril sunt mai sus, pe stânga. De acolo vine apa”, a spus doamna Ferencz.
Ciudanovița nu e un Cernobâl românesc, dar nici nu e cel mai propice loc în care să crești un copil. Locuitorii din Ciudanovița nu au locuri de muncă, medic de familie, farmacie, drumuri sau un microbuz ori un tren care să îi lege de restul lumii. Cele mai multe familii locuiesc în blocuri dărăpănate, construite în anii 50.
Într-un astfel de loc învață, mănâncă și se joacă cei 6 copiii ai Lenuței. Și foarte important, visează! Visează la ziua în care vor învața o meserie și vor putea pleca departe, într-un loc în care ar putea duce o viață decentă.
