A fost inaugurat primul patinoar construit în zona Bucureștiului în ultimii 64 de ani. Patinoarul se află pe Strada Drumul Gării Odăi, Otopeni, în apropierea Țiriac Collection.
La deschiderea oficială au luat parte, printre alții, Ilie Năstase, Mariana Bitang, Octavian Bellu, Elisabeta Lipă, Simona Halep, Horia Tecău și Bogdan Stelea.
Prezent la deschidere, fostul hocheist Eduard Pană spune că speră ca patinoarul să revitalizeze sporturile care se desfășoară pe gheață.
“Am speranța că acest patinoar va revitaliza hocheiul și patinajul artistic din România. Sunt convins că talentul poporului român la sport va renaște și cu ajutorul domnului Țiriac”, a comentat el.
Copiii vor avea acces gratuit pe patinoar, doar echipele profesioniste de hochei urmând să plătească pentru întreţinerea arenei. Patinoarul va fi adminstrat de către Fundaţia Ion Ţiriac.
Proiectul a fost realizat conform celor mai recente standarde olimpice internaţionale şi conform indicaţiilor Federaţiei Internaţionale de Hochei cu scopul de a încuraja practicarea sportului în randul copiilor, tinerilor şi sprijinirea echipelor sportive pentru performanţă.
Patinoarul, care va putea gazdui meciuri oficiale, are o suprafata construita de 4 863 mp, capacitate de 500 de locuri si este realizat conform celor mai recente norme olimpice internationale si conform indicatiilor Federatiei Internaționale de Hochei.
Complexul sportiv de la Otopeni va mai cuprinde 25 de terenuri de tenis și posibil o arenă pentru ca în viitor aici să se poată organiza turneul BRD Năstase Țiriac Trophy, mutat pentru doi ani la Budapesta din cauza închiderii Arenelor BNR. Tot aici, Ion Țiriac va construi un stadion cu pistă de atletism și o grădiniță sportivă, un concept nou care va fi implementat de omul de afaceri.