Luni a avut loc deschiderea primei expoziții de pictură și grafică a persoanelor adulte fără adăpost din București. Intitulată „Cine suntem?”, expoziția organizată de Samusocial va fi deschisă la Galeria Romană până sâmbătă, 13 februarie.
“Expoziţia ne provoacă să-i cunoaştem pe ceilalţi, să-i descoperim din perspectiva calităţii lor de creatori de frumos. Dincolo de haine sunt oamenii. Ceea ce căutăm în noi şi în ceilalţi, ceea ce ne face unici şi valoroşi este interiorul, felul cum vedem viaţa şi cum îi privim pe cei din jurul nostru, felul cum alegem să exprimăm ceea ce trăim.
Privind aceste lucrări nu putem să nu ne întrebăm: cine suntem noi şi ce calităţi ascunse adăpostim în interior?”,declară Anca Florea, coordonatorul proiectului „Oameni prin artă”, Voluntar al Samusocial din România.
Europa FM a stat de vorbă cu artiştii din spatele acestei expoziţii şi vă invită să-i cunoaşteţi în zilele următoare prin intermediul unor interviuri emoţionante, în exclusivitate pe europafm.ro.
Pentru început, în exclusivitate pe europafm.ro vă invităm la un tur virtual al primei expoziții de pictură și grafică a persoanelor adulte fără adăpost din București: