În calendarul ortodox, anul acesta Postul Paștelui începe pe 19 februarie şi se încheie pe 8 aprilie. Este cel mai aspru şi cel mai lung dintre cele patru mari posturi ale Bisericii Ortodoxe.
În fiecare an, intrarea în Postul Paștelui este marcată în multe localități din Banat printr-un obicei cunoscut sub denumirea de “Fășanc” (uneori “Fărșang”). Acestui obicei i se atribuie originea în vremuri foarte îndepărtate. Există păreri cum că ar avea la bază sărbătorile romane “Stultorum festa” şi “Fornacalia”.
Termenul de “Fășanc” îşi are originea în limba germană (Fast Nacht sau Fasching), în timp ce termenul de “Fărșang” provine din limba maghiară (Farsang), ambele denumiri având aceeaşi semnificaţie. Scopul principal este distractia, provocarea râsului prin parodierea diverselor evenimente (politice, mondene etc.), prin gesturi sau cuvinte.
De-a lungul timpului, cele două zile alocate acestui obicei au fost divizate astfel: prima zi este dedicată nunții, urmând ca ziua a doua să fie dedicată înmormântării, ambele fiind evenimente de referință în viața uni om, evenimente la care participă un public larg.
”În mod tradițional, obiceiul se desfășura de sâmbătă până luni sau în zilele de luni și marți. Recent, datorită depopulării satelor, dar şi pentru a atrage un număr mai mare de participanţi, zilele de desfăşurare ale evenimentului au fost mutate vinerea şi sâmbăta sau sâmbăta şi duminica. În cele mai multe cazuri, obiceiul ţine două zile.
Eu am ajuns în Celnic, un cartier al orașului Anina, duminică (11 februarie) aproape de ora prânzului, în cea de-a doua zi a Fășancului. Știam de la unul dintre organizatorii evenimentului, Sonia Kugler, că la ora 14 avea să înceapă distracția.
Străzile cartierului erau impodobite cu stegulețe colorate, semn că în Celnic era sărbătoare. Lumea începuse să se adune într-un fost birt care acum devenise cartierul general al mascaților. Dacă în alte zone măștile sau costumele sunt de multe ori improvizate, aici o cameră întreagă era plină de diverse costume aidoma recuzitei unui teatru.
Alaiul (format din participanții mascați și o fanfară) a început să colinde străzile cartierului. Periodic s-au făcut escale, când preotul ținea scurte predici într-o notă umoristică, adaptate în funcție de proprietarul casei unde grupul se oprise.
Fiecare predică era întâmpinată de mulțime cu uralele: Celnic – Oheiii! La final, toți participanții au revenit de unde plecaseră, dansând în fața fostului birt pe muzica fanfarei”, povestește fotograful Oliver Merce, care documentat obiceiul și în imagini.
FOTO: Oliver Merce
