Confidenţialitate

Cum arată autobuzele hibrid Solaris care vor circula la Reghin

Solaris Bus & Coach a semnat un contractul cu municipalitatea Reghin pentru livrarea de 10 autobuze hibrid Solaris Urbino 12 până la sfârșitul primului trimestru al anului 2022. Valoarea totală a contractului se ridică la aproape 17,5 milioane lei (aproximativ 3,6 milioane de euro).

Aceasta va fi prima livrare Solaris de autobuze hibride către municipiul Reghin.

Potrivit datelor companiei, numai în 2020, operatorii din alte orașe românești (Galați și Satu Mare) au comandat peste 30 de autobuze hibride de la producător. Grupul Solaris are reprezentanță în România din anul 2006.

Astăzi, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul public din 8 orașe (Craiova, Cluj-Napoca, Pitești, Brașov, Satu Mare, Galați, Baia Mare și Oradea), circa jumătate dintre acestea fiind propulsate electric.

Autobuzele Solaris comandate sunt dotate cu un sistem de propulsie hibridă în serie, constând dintr-un motor de tracțiune de 120 kW și un motor diesel de 151 kW, care îndeplinește standardele de emisii Euro 6. Una dintre caracteristicile principale ale sistemului propulsor este capacitatea sa de a recupera energia cinetică în timpul frânării. Aceasta este transformată apoi în energie electrică și stocată în supercondensatoare, dispozitivele sale de stocare a energiei fiind folosita ulterior la propulsia autobuzului.

Vehiculele vor fi, de asemenea, echipate cu funcția Stop & Go care controlează funcționarea motorului. Datorită acestui sistem, motorul diesel se oprește complet atunci când autobuzul staționează și ușile se deschid și pornește din nou numai după ce supracondensatoarele rămân fără energie. Acest lucru îi permite reducerea semnificativă a consumului de combustibil și emisiile de poluanți, în comparație cu vehiculele convenționale.

Fiecare autobuz comandat are 12 metri lungime și poate transporta până la 90 de pasageri, incluzând 27 de persoane așezate. Confortul va fi asigurat prin sisteme de încălzire și aer condiționat în habitaclu și cabina șoferului, precum și prin panouri de „info-divertisment” ce vor afișa informații despre traseu, ore estimate ale călătoriei, cât și anunțuri diverse.

Totodată, pasagerii vor beneficia de porturi USB duale ce le permit reîncărcarea dispozitivelor electronice în timpul călătoriei. Mai mult, confortul pasagerilor va fi îmbunătățit și prin sistemul de anunțuri vocale. În plus, Solaris își echipează vehiculele cu o întreagă gamă de soluții pentru creșterea siguranței pasagerilor și a șoferilor, cum ar fi de exemplu camerele interioare și exterioare pentru monitorizare video și o cameră suplimentară pentru marșarier.

Mijloacele de transport vin de asemenea cu soluții pentru a spori siguranța pasagerilor și șoferilor în timpul pandemiei de coronavirus. Clientul a optat, printre altele, pentru cabine închise care limitează contactul șoferului cu pasagerii, minimizând astfel riscul de infectare.

Mai mult, vehiculele vor fi dotate cu un sistem de numărare a pasagerilor cu senzori amplasați la fiecare ușă, care va permite operatorului de transport public să adune date despre numărul de persoane care utilizează anumite rute. Potrivit companiei, cu datele obținute se vor putea face optimizări ale transportului pe liniile respective.