Confidenţialitate

Cum ajung microbii în corpul nostru?

În ciuda multitudinii de vaccinuri sau a varietății de antibiotice de care dispunem, bolile infecțioase rămân o importantă problemă de sănătate în întreaga lume. În țările dezvoltate, infecțiile grave, adică cele care provoacă decesul, apar la vârstnici sau la persoanele cu imunitatea scăzută în urma altor boli. În țările în curs de dezvoltare, accesul inadecvat la asistență medicală și malnutriția constituie motivul pentru care șase din primele zece cauze de deces sunt bolile infecțioase, care afectează în special copiii.

Știați că într-un organism sănătos există de 10 ori mai multe celule microbiene, decât celule umane, normale? Dar acestea, în condiții obișnuite, nu sunt periculoase pentru noi. Ele chiar ne apără împotriva unor agenți infecțioși străini.

Adevăratele probleme sunt microbii periculoși care pot intra în corpul nostru folosind una dintre cele patru căi posibile: pielea, tubul digestiv, căile respiratorii sau sistemul urogenital.

Pielea intactă ne protejează, funcționând ca o barieră. Dar în urma rănilor, ulcerelor pielii, precum cele care apar la diabetici, în urma înțepăturilor sau mușcăturilor de insecte sau animale, sau a folosirii acelor de seringă nesterile, microbii găsesc o poartă de intrare în corp.

La fel se întâmplă când barierele de la nivelul tubului digestiv precum secreția acidă gastrică, mucusul sau enzimele secretate local, sunt învinse. Sau în aparatul respirator, când bacteriile sau virusurile atacă epiteliul căilor respiratorii și provoacă infecții.

Bolile cu transmitere sexuală și infecțiile căilor urinare și ale rinichilor sunt alte exemple de învingere a metodelor de protecție proprii corpului.

Astfel, agenții patogeni periculoși ajung să provoace infecții prin transmitere de la o persoană la alta pe cale respiratorie, cale fecal-orală sau cale sexuală.