Marți a avut loc întâlnirea prim-ministrului Ludovic Orban cu reprezentanții comunității de români din Franța. Evenimentul a fost surprins în imagini de fotograful Octav Drăgan.
”Uitându-mă la voi sunt şi mai mândru de ţara mea, văd atâţia români care au reuşit într-o ţară să-i spunem străină, chiar dacă Franţa nu este chiar atât de străină cum sunt alte ţări. România e un pic mai săracă fără voi, să nu uitaţi niciodată că România e ‘acasă’ şi e ţara noastră şi îmi dau seama cât de puternică ar putea deveni România cu asemenea oameni în ţările din lume şi mai ales din Uniunea Europeană, dacă am putea să vibrăm împreună, să acţionăm împreună pentru interesele comune pe care le avem”, a transmis Ludovic Orban în discursul susţinut la Ambasada României la Paris, Palatul Behague, în faţa membrilor comunităţii de români din Franţa prezenţi la întâlnire.
Vizita premierului a început de luni, când s-a întâlnit cu Jean Castex, apoi cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Franceze, Richard Ferrand, preşedintele Senatului, Gerard Larcher şi cu preşedintele al partidului „Les Republicains”, Christian Jacob.
Ludovic Orban a purtat discuţii cu reprezentanţi ai Consiliului de afaceri Franţa-România din cadrul Mouvement des entreprises de France (MEDEF), dar și cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria, şi a luat parte la o reuniune a Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare.
FOTO: Octav Drăgan