Confidenţialitate


Cum a fost a doua Dimineață Zurli alături de familia numeroasă a lui Adi Sînă și Anca Serea – GALERIE FOTO


Cum a fost a doua Dimineață Zurli alături de familia numeroasă a lui Adi Sînă și Anca Serea – GALERIE FOTO

Duminică dimineața, de la 8:00 la 11:00, am avut parte la Europa FM de o nouă Dimineață Zurli.

De data aceasta ne-a întâlnit cu supermămica Anca Serea, însă au reușit să se trezească la timp doar trei din cei cinci copii pe care îi crește alături de Adrian Sînă. Nici tăticul nu a reușit să se ”teleporteze” dimineața la Europa FM, fiind pe drumuri pentru concerte, însă am reușit să ne distrăm tare bine și în această formulă, duminică, la Dimineața Zurli.

Fotograful Ovidiu Craiciu a stat cu aparatul pe noi toată emisiunea și îți arată ceea ce nu s-a vazut sau auzit duminica asta.

Dacă ai ratat Dimineața Zurli în direct pe europafm.ro sau pe Facebook, o poți revedea pe europafm.ro/dimineatazurli.

 


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…