Confidenţialitate

Cu ocazia Zilei Limbii Române, tocmai Academia Română are probleme de exprimare

Ultima zi din august este Ziua Limbii Române. Cu această ocazie, Academia Română organizează dezbaterea „Zestrea noastră – limba română“, doar că invitația trimisă presei abundă de greșeli. Acestea se remarcă încă din subiectul e-mailului semnat de un reprezentant al biroului de comunicare al Academiei Române.

Din invitația cu titlul ”Ziu Limbii Romane sarbataorita la Academia Romana” aflăm că ”Academia Romana va sarbatori sambata, 31 august 2019, Ziua Limbii Romane”.

”Dezbaterea organizată la Academia Română răspunde primei misiunii a celui mai înalt for cultural și științific al României, aceea de a se preocupa de normarea și cultivarea limbii naționale, prin elaborarea de dicționare, gramatici, antologii de texte, studii și cercetări, precum și prin sesiuni științifice și manifestări culturale destinate promovării limbii române ca principal factor identitar”, se arată în comunicatul trimis Europa FM.

Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la data de 31 august ca urmare a unei inițiative legislative din 2011, votată de Parlamentul României prin Legea nr. 53/2013.

Data a fost stabilită, în mod simbolic, în același moment cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova sub numele „Limba Noastră“, pentru a transmite mesajul că limba română este limba vorbită nu numai între granițele țării, ci și dincolo de fruntarii.