În prima sa zi la Casa Albă, noul preşedintele democrat al SUA a semnat mai multe ordine executive, pe care Joe Biden le-a catalogat drept „curajoase”.
„Nu e un moment mai bun pentru început ca astăzi”, a spus acesta.
Primul ordin executiv semnat de Joe Biden impune purtarea măștii de protecție și respectarea distanțării fizice pe toate proprităţile guvernului american.
De asemenea, noua administrație de la Washington blochează retragerea țării din Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi readuce SUA în Acordul de la Paris pentru climă.
„Vom combate schimbările climatice aşa cum n-am mai făcut-o niciodată până acum”, a declarat Biden în Biroul Oval.
Prevederile ordinelor vor intra în vigoare în termen de 30 de zile.
Totodată, Joe Biden propune Congresului o reformă radicală a legii imigraţiei, oferind statut legal pentru 11 milioane de persoane care trăiesc în SUA fără documente. Democratul a solicitat, de asemenea, administraţiei sale să consolideze programul DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals), destinat imigranţilor copii.
Joe Biden va pune capăt construiri controversatului zid de la graniţa cu Mexicul, proiect al predecesorului său republican Donald Trump.