Adriana Nedelea și Cristian Tudor Popescu s-au întâlnit din nou, luni seara, la Piața Victoriei, pentru a discuta despre restricțiile ce au intrat în vigoare începând cu 11 noiembrie, dar și despre viitoarele alegeri parlamentare.
„Nu știm dacă va fi mai bine cu votul, dar ce știm cu siguranță este că fără vot va fi mult mai rău. Mi-e greu să înțeleg, în Statele Unite de exemplu, 70 de milioane de oameni au votat un om care a spus că e mai bine să nu se țină alegerile prezidențiale. (…)
Avem și noi inși care spun «lasă dom’le, să se prelungească Parlamentul ăsta, de ce să ne ducem la vot?». Eu cred că sunt mai mulți cei care cred că votul este o necesitate vitală”, a spus Cristian Tudor Popescu.
Gazetarul este de părere că ar trebui să luăm partea bună a organizării alegerilor în Statele Unite, respectiv prezența la vot.
Cristian Tudor Popescu spune că votul este de o importanță majoră în orice societate, iar neexercitarea acestui drept ar duce la îmbolnăvirea organismului social în care trăim:
”Votul e o necesitate vitală. Dacă nu votezi, atunci organismul social în care trăiești se va îmbolnăvi grav într-un timp record. Este un soi de medicament cu acțiune temporară. Medicamentul ăsta reușește să schimbe ceva în organismul respectiv. Nu rezultă de aici vindecarea garantată și nu se întâmplă niciodată să rezolve lucrurile, dar dă o speranță că va putea să fie mai bine. Fără vot va fi cu siguranță mult mai rău”, este de părere Cristian Tudor Popescu.
Până la alegeri, ce facem cu societatea actuală și cu măsurile care au intrat de luni în vigoare? Gazetarul spune că unele decizii au gost destul de greu de luat:
„În cazul școlilor este o decizie foarte grea, în Franța au ieșit oamenii în stradă să se închidă școlile. Oricum, ceva nu e în regulă, nu o să mă pronunț eu acum.”
În schimb, gazetarul a adus în discuție o afirmație făcută de Raed Arafat:
„Am auzit de la Arafat un lucru irațional. A fost întrebat despre un studiu, a rezultat că 1% este „contribuția” elevilor la infectare. Ce răspunde domnul Arafat: domle, ăștia sunt doar cei pe care i-am găsit, dar avem noi un studiu din America, în urma căruia rezultă că de fapt sunt mult mai mulți. Deci, nu i-am prins dar sunt mai mulți, asta e concluzia domnului Arafat.”
O măsură pe care gazetarul o cataloghează ca fiind una „en-gros” este suspendarea activității în piețele închise și spune că autoritățile ar fi trebuit, mai degrabă, să se asigure că măsurile din piețe sunt respectate cu strictețe.
„Se aleg soluții en-gros pentru că e mult mai simplu. Era mult mai logic să înăsprești supravegherea în piețele de incintă, în legătură cu purtarea măștii, cu păstrarea distanței, cu permiterea unui număr restrâns de oameni”.
Urmăriți în continuare emisiunea integrală: