Criza de la ‘U’ Cluj continua – echipa ardeleana a fost invinsa cu 4-0 in deplasare la CSMS Iasi, in etapa a 14-a a Ligii Intai.
Moldovenii au avut 3-0 inca de la pauza prin golurile marcate de Keita, Tincu si Straton, iar Tiganasu a punctat si el la jumatatea partii a doua. CSMS Iasi ramane penultima in clasament cu doar 8 puncte in timp ce ‘U’ Cluj ar putea ajunge si ea sub linia retrogradarii in aceasta etapa in cazul in care Ceahlaul si Otelul obtin cate 3 puncte. Tot vineri, Gloria Bistrita si Viitorul Constanta au remizat 1-1. Partida s-a jucat pe terenul ardelenilor. Echipa patronata de Gica Hagi a marcat prima, prin Iancu, gazdele egaland dupa reusita lui Predescu dinaintea pauzei. Daca ar fi invins la Bistrita, Viitorul le-ar fi putut depasi in clasament pe Rapid si CFR Cluj. Sambata se joaca inca doua partide din aceasta runda: CFR o primeste pe FC Brasov de la ora 19:30 si FC Vaslui va juca tot acasa, cu Ceahlaul, la 21:30.