Cum a scăpat de 100 de dosare Sandu Anghel, zis Bercea Mondial? A beneficiat sau nu interlopul de protecție la nivel înalt?
‘
Sunt întrebări la care Consiliul Superior al Magistraturii – reunit, azi, în ședință, încearcă să găsească un răspuns.
‘
Inspecția Judiciară, for de control în cadrul CSM, ar urma să verifice cum a ‘evitat’ sau cum a fost ajutat să evite Bercea Mondial de zeci de procese.
‘
În 100 de dosare – inclusiv de evaziune fiscală – în care Bercea Mondial era vizat, s-a decis neînceperea urmăririi penale, spune judecătorul Horațiu Dumbravă, membru al CSM – AUDIO 1.
‘
Însă, CSM s-a reunit azi pentru a discuta un alt raport al Inspecției Judiciare, care constată că, printr-o serie de afirmații, interlopul a afectat independența Justiției.
‘
Sandu Anghel a declarat, pe 19 iunie, înainte de a fi audiat la Direcţia Anticorupţie, că aproape 2 milioane de euro ar fi ajuns la şefa DNA, Codruţa Kovesi, la preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, dar şi la președintele PDL Vasile Blaga.
‘
Toți cei vizați de afirmațiile lui Bercea au negat orice implicare în acest caz.
‘
Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, spune că legea trebuie modificată, astfel încât cei care fac astfel de afirmații să poată fi sancționați – AUDIO 2.
‘
În acest context, membrii CSM au sesizat Consiliul Național al Audiovizualului în cazul televiziunilor care au preluat declarațiile lui Bercea Mondial și care ar fi lansat atacuri la adresa instanței supreme și Direcției Anticorupție. Din nou, judecătorul Horațiu Dumbravă – AUDIO 3.
‘
Pe de altă parte, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, a reacționat la declarațiile făcute de procurorul șef al Direcției Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, care a cerut ca magistrații să vină cu o soluție în cazul dosarelor care se apropie de prescriere – AUDIO 4.