Confidenţialitate

CSM Bucureşti, în sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin

Campioana en-titre şi deţinătoarea Cupei României, CSM Bucureşti, s-a calificat  pe teren propriu, în sferturile de finală ale Cupei, după ce a eliminat formaţia Universitatea Cluj, cu scorul de 42-26 (25-11), în optimile competiţiei.

Meciul a fost amânat datorită participării echipei CSM Bucureşti la Turneul Final Four al Ligii Campionilor, unde a obţinut medalia de bronz.

În sferturile de finală, CSM va juca în compania echipei HCM Râmnicu Vâlcea, în 15 mai, de la ora 19.00.

La Turneul Final Four al Cupei României s-au calificat deja CSM Bistriţa (33-32 cu Rapid Bucureşti), SCM Craiova (28-18 cu Dunărea Brăila) şi CSM Unirea Slobozia (27-26 cu CSM Roman). Turneul Final Four va avea loc la Ploieşti, în 19-20 mai.

În 2016, Cupa României a fost câştigată de CSM Bucureşti, atât la masculin, cât şi la feminin.