Consiliul Superior al Magistraturii a trimis luni dimineață către Ministerul justiției situaţia evaluărilor în cazul procurorului general, Augustin Lazăr.
Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Tudorel Toader, pe pagina sa de Facebook: “CSM a transmis către MJ situaţia evaluărilor procurorului general!”.
Pe 11 septembrie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să îi comunice dacă în ultimii trei ani a existat vreo evaluare a procurorului general Augustin Lazăr.
Pe 25 august, Tudorel Toader anunţa că declanşează procedura de evaluare a activităţii manageriale a procurorului general, Augustin Lazăr, în contextul protocoalelor încheiate cu SRI.
El spunea că rezultatele evaluării, însoţite de eventuale propuneri, vor fi făcute publice în termen de cel mult 30 de zile.