Confidenţialitate

CSM a respins cererea de demisie din magistratură a lui Mircea Negulescu

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, marţi, cererea de demisie din magistratură a lui Mircea Negulescu, fost procuror la DNA Ploieşti, în prezent la Parchetul Judecătoriei Câmpina, suspendat din funcţie, în condiţiile în care Inspecţia Judiciară a stabilit că acesta a săvârşit abateri disciplinare, iar raportul urmează să fie discutat de Secţia pentru procurori, care va decide cu privire la răspunderea magistratului.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi de către membrii Plenului CSM, care au stabilit ca acţiunea disciplinară în cazul procurorului Mircea Negulescu să continue.

Direcţia legislaţie a arătat, în punctul de  vedere trimis CSM şi analizat în şedinţa de marţi a Plenului, că procurorul Mircea Negulescu poate să demisioneze şi dacă este suspendat din funcţie, iar CSM trebuie să ia act de solicitarea acestuia şi să propună eliberarea din funcţie a magistratului.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a arătat că, din punctul său de vedere, “răspunderea juridică nu poate fi înlăturată prin demisie sau acte unilaterale”.

Acţiunea disciplinară a Inspecţiei Judiciare a vizat “nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauza, care are ca efect tergiversarea judecăţii”.

Procurorul Mircea Negulescu a solicitat, în 3 martie, repunerea pe rol şi soluţionarea cu celeritate a demisie sale, argumentând că CSM nu are posibilitatea legală de a amâna discutarea unei cereri de demisie, ci numai de a stabili dacă aceasta produce efecte de îndată sau dacă este necesar un termen de maximum 30 de zile pentru ca demisia să devină efectivă, în situaţia în care este necesară prezenţa magistratului la serviciu.

Analizând toate aspectele sesizate, în raport cu prevederile legale, Direcţia legislaţie a stabilit că atâta vreme cât nu a intervenit anterior o altă cauză de eliberare din funcţie, judecătorul sau procurorul suspendat din funcţie îşi poate exercita dreptul de a demisiona, CSM fiind “obligat să ia act de manifestarea unilaterală de voinţă a magistratului şi să propună eliberarea acestuia din funcţie, prin demisie.

Cererea de demisie a lui Mircea Negulescu, fost procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie Ploieşti, în prezent procuror la Parchetul Judecătoriei Câmpina, a fost transmisă pe e-mail şi fax în seara zilei de 17 februarie şi a fost înregistrată în 20 februarie la Consiliul Superior al Magistraturii.

Inspecţia Judiciară a fost sesizată după ce un post de televiziune a difuzat, în 14 februarie, o înregistrare audio în care este redată o discuţie între două persoane, una dintre acestea fiind prezentată drept Mircea Negulescu, procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti.

În înregistrare, procurorul Mircea Negulescu ar vorbi la telefon cu soţia omului de afaceri Vlad Constantin, inculpat într-un dosar. Procurorul Mircea Negulescu îi dezvăluie soţiei lui Vlad Constantin date şi amănunte din dosare penale.

Mircea Negulescu a lucrat în ultimii ani în cadrul DNA Ploieşti, după ce anterior a activat ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, cea mai importantă unitate de parchet din judeţul Prahova.

Negulescu a instrumentat unele dintre cele mai importante dosare la nivelul PCA Ploieşti.

Astfel, el este procurorul care a anchetat şi a făcut rechizitoriul în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 35 de milioane de euro, în care au fost trimişi în judecată fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu, numeroşi oameni de afaceri ale căror firme au avut în ultimii ani contracte importante cu Consiliul Judeţean Prahova, dar şi Răzvan Alexe, cunoscut drept un apropiat al conducerii PSD Prahova.