Ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării convocată de președintele Klaus Iohannis: se va discuta, cel mai probabil, subiectul cedării către Ucraina a unui sistem Patriot.
Ședința are loc în contextul în care luna trecută, după întâlnirea cu preşedintele american Joe Biden de la Casa Albă, Klaus Iohannis a anunțat că decizia transferului unui sistem Patriot Kiev-ului va fi luată doar în CSAT.
Șeful statului preciza – după întâlnirea de la Washigton -că nu acceptă, sub nicio formă, ca România să rămână fără apărare anti-rachetă şi anti-aeriană.
În ședința Consiliului Suprem de Apărare a țării ar urma să se decidă dacă România va ceda un sistem de rachete de apărare antiaeriană PATRIOT Ucrianei.
Tema a apărut după vizita de luna trecută a lui Klaus Iohannis care s-a întâlnit cu Joe Biden. S-a discutat despre posibilitatea ca România să ofere un sistem din cele aflate în curs de operaționalizare. Câteva zile mai târziu, șeful statului a declarat că decizia se va lua în CSAT. România să primească ceva la schimb și să nu rămâne fără apărare anti-aeriană.
La sfârșitul săptămânii trecute a fost operaționalizat un al doilea sistem PATRIOT în poligonul de la Capul Midia.
Tot astăzi, este așteptat ca președintele să facă un anunț privind candidatura la funcția de secretar general al NATO.
Ungaria şi Slovacia au anunțat săptămâna aceasta că îl vor susține la șefia alianței pe premierul olandez Mark Rutte.
Pentru a fi ales în această funcție, un candidat are nevoie de susținerea tuturor statelor membre.
În luna martie, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al NATO. Decizia are la bază, printre altele, performanţa României și experienţa acumulată pe parcursul celor două mandate de preşedinte al țării.
Foto: Presidency