Consiliul Suprem de Apărare a Țării va dezbate miercuri situația de securitate de la Marea Neagră și pe Flancul Estic al NATO. Ședința a fost convocată de șeful statului, după o întâlnire a președintelui Iohannis cu premierul Nicolae Ciucă, în contextul în care Ministerul Rus de Externe a afirmat că între garanţiile pe care Rusia le cere Occidentului pentru securitatea sa se află o retragere a forţelor NATO din România şi Bulgaria. În paralel, la Geneva, Secretarul de Stat american Antony Blinken şi Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov au convenit să continue dialogul petru o eventuală detensionare a situației în scris.
Ministerul Afacerilor Externe a respins ca fiind inoportune şi lipsite de orice fundament declaraţiile ministerului de Externe al Federaţiei Ruse privind prezenţa militară aliată pe Flancul Estic al NATO. MAE reamintește că prezența NATO în statele aliate este o reacție strict defensivă la comportamentul tot mai agresiv al Federației Ruse în Vecinătatea Estică, mai ales începând cu anul 2014, când teritoriul ucrainean Crimeea a fost ilegal ocupat de către Rusia.
Solicitarea retragerii trupelor NATO și România și Bulgaria a fost deja respinsă fără echivoc ca inacceptabilă de către Alianța Nord-Atlantică, subliniaza MAE.
Între timp, la Geneva s-a încheiat întâlnirea dintre secretarul de stat american Antony Blinken şi Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov. Șeful diplomației americane a declarat că este exclusă schimbarea politicii ușilor deschise asumată de NATO. Dacă se va dovedi util, Washingtonul este gata pentru un summit între președinții Joe Biden și Vladimir Putin.
De cealaltă parte, Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a declarat că Statele Unite au promis un răspuns scris săptămâna viitoare asupra cererilor Moscovei cu privire la arhitectura de securitate europeană, după care va avea loc o nouă întâlnire la acelaşi nivel. „Un dialog rezonabil este necesar” astfel încât „emoţia să scadă”, a spus Lavrov care apreciaza că deocamdata o întâlnire între preşedinţii Vladimir Putin şi Joe Biden este prematură.
Citește și: Ședință CSAT, convocată de președintele Iohannis pe 26 ianuarie
Autor: Adriana Sârbu