Epidemia de COVID ne demonstrează cât de mult suntem afectați de lipsa medicilor și a personalului sanitar – specialiști plecați din țară, în ultimele trei decenii, cu zecile de mii.
Descoperim azi – abia când avem nevoie – că cea mai afectată specializare este chiar cea de terapie intensivă, unde peste trei sferturi dintre paturile alocate pacienților bolnavi de COVID sunt deja ocupate. Și unde problema nu e faptul că avem doar aproximativ o mie de paturi de ATI pentru bolnavii de coronavirus, ci că avem extrem de puțini oameni care să știe să lucreze acolo – în acest moment, 1.100 de medici ATI și 850 de rezidenți. Acum am avea nevoie de trei ori mai mulți – apreciază chiar Ministerul Sănătății.
În vreme de epidemie, criza de medici a ajuns atât de mare în România încât unele spitale se văd în situația să liciteze pentru rezidenți, pentru specialiști ATI și nu numai. Chiar și așa, deficitul de cadre medicale rămâne uriaș. În Lumea Europa FM, Anca Grădinaru ne descrie situația.