Confidenţialitate

Criza ucraineană: Consiliul de Securitate ONU, în ședință de urgenţă

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni de urgenţă, marţi, pentru a discuta despre acţiunile Rusiei față de suveranitatea Ucrainei.

Președintele Vladimir Putin a recunoscut, luni, independența regiunilor separatiste ucrainene Doneţk și Lugask, ordonând trupelor să treacă frontiera, chipurile pentru a “menține pacea” în regiune.

Gestul a atras condamnare internațională din partea cancelariilor, inclusiv a Bucureștiului.

“România condamnă cu fermitate recunoaşterea de către Rusia a zonelor Doneţk şi Lugansk din Ucraina ca independente. Aceasta este o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, care trebuie să atragă cel mai sever răspuns al comunităţii internaţionale. Susţinem ferm suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a scris preşedintele Klaus Iohannis pe Twitter.

“De asemenea, prin această decizie, Rusia încalcă obligaţiile care îi revin în calitate de semnatar al Acordurilor de la Minsk, care devin astfel golite de conţinut. Rusia, membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, ameninţă, prin acţiunile sale, pacea şi securitatea globale garantate de însuşi Consiliul de Securitate ONU, încălcând deliberat principiile de drept internaţional prevăzute de Carta ONU şi de Actul final de la Helsinki. Comunitatea internaţională trebuie să sancţioneze ferm, imediat şi fără echivoc această decizie lipsită de responsabilitate a Rusiei”, adaugă Palatul Cotroceni.

În Consiliul de Securitate al ONU, Rusia este membru permanent şi are drept de veto.