Poliţia din Republica Moldova a sporit, sâmbătă, paza instituţiilor de stat şi a reprezentanţelor diplomatice, cerând, totodată, cetăţenilor să nu răspundă la provocări pe fondul crizei politice interne.
Șeful Comisariatului General al Poliţiei, Alexandru Pânzari, a declarat că organele de ordine nu se vor amesteca în confruntarea politică internă.
Într-o ședință extraordinară, convocată sâmbătă, Parlamentul de la Chișinău a aprobat componența unui nou guvern, condus de Maia Sandu și alcătuit din reprezentanți ai Partidului Socialiştilor, care îl sprijină pe preşedintele Igor Dodon, şi blocul proeuropean ACUM, din care fac parte Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Platforma “Demnitate şi Adevăr”. În schimb, Zinaida Greceanîi a fost numită în funcția de președinte al legislativului.
Membrii Partidului Democrat, care a controlat componenţa anterioară a Guvernului, nu au participat la şedinţă.
De altfel, vicepreşedintele Partidului Democrat, Andrian Candu, a declarat că formațiunea nu recunoaşte hotărârile pe care le-a adoptat legislativul.
La rândul său, Curtea Constituţională s-a întrunit, sâmbătă, şi a decis că deciziile Parlamentului încalcă legea fundamentală.
Legislaticul de la Chișinău ar fi trebuit să fie dizolvat întrucât nu a devenit funcţional în 90 de zile de la validarea alegerilor, un termen care a expirat sâmbătă.