Corina Atanasiu – reprezentanta Federației Părinților și Aparținătorilor Legali (FEPAL) – și Laviniu Lăcustă – lider din partea Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar – au fost invitații lui Marcel Bartic în emisiunea „Academia Europa FM” de luni seara. Doar o săptămână ne mai desparte de începutul noului an școlar. Cum este el văzut de părinți și de profesori? De ce există o criză de personal în școlile din zonele defavorizate? Cum gestionează învățământul românesc principiul feedbackului dat de elevi sau studenți profesorilor lor?
Cum arată începutul de an școlar din perspectiva părinților?
Corina Atanasiu: „Nu e neapărat suficient să ne gândim numai la buchețele, deși nu aș minimiza rolul emoțiilor și al modului în care cel puțin copiii de clasa 0, spre exemplu, sau cei care încep un ciclu într-o școală nouă pășesc pragul acelei instituții de învățământ. Nu trebuie să lipsească emoția, voioșia și bucuria unui noi început de drum. Pe de altă parte, ca în fiecare an după cum spuneați ne prinde nepregătiți de fiecare dată începutul de an școlar, ca în fiecare an nu toate școlile sunt primenite și nu toate școlile își așteaptă copiii cu toți pereții văruiți, cu toate instalațiile puse la punct. Încă mai avem toalete în fundul curții, încă mai avem școli cu toalete în fundul curții”.
Marcel Bartic: După atâția ani în care au fost atâtea dezbateri pe subiectul acesta, încă mai avem unități care se află în aceeași situație…
Corina Atanasiu: „Exact. Numărul este în scădere: în 2021, erau undeva 1000 de unități școlare, iar acum sunt undeva 200-227. Aici aș vrea să fac o paranteză vizavi de cifre, în sensul că Ministerul Educației iese cu niște cifre pe care le vehiculează cu mare convingere că mai sunt numai 93, ba sunt 159. De fapt, Ministerul Dezvoltării – cel care finanțează lucrările – a făcut în primăvară o Hotărâre de Guvern și acolo au fost numărate foarte clar școlile care nu au toalete conforme și numărul acesta este de 227. Sper ca peste vară să se mai fi făcut niște lucrări”.
Cum arată începutul de an școlar din perspectiva profesorilor?
Laviniu Lăcustă: „Putem vorbi despre probleme punctuale care trebuie acoperite printr-un fundament legal. Situația este destul de complexă, pentru că în ceea ce privește județul Iași aici trebuie făcută o observație: nu putem vorbi de un tablou unitar la nivelul României sau nici măcar la nivelul unui județ pentru că sunt acele medii defavorizate în care, în funcție de contextul geografic, este dficil să aduci personal calificat. Mă refer în special la acele zonele izolate.
În același timp, avem acele discipline pe care le cunoaștem cu toții la care nu reușim să constituim catedre. Și pentru acele discipline, trebuie să vii cu o soluție și această soluție ține de cele mai multe ori de acei titulari pe care îi ai în unitatea de învățământ și care pot să o facă și pe calificatul – pentru că vorbim totuși de personal calificat – dar ei vor figura la acele discipline ca necalificați”.
Marcel Bartic: Adică eu, profesor de istorie, într-o școală din mediul rural undeva unde poate nu se duce toată lumea. Constatăm că nu avem profesor calificat pe fizică. Cum se întâmplă? Eu, ca profesor de istorie, pot să iau niște ore de fizică la plata cu ora?
Laviniu Lăcustă: „Mecanismul ar fi următorul: în mod normal apelezi la cineva care are o formație realistă și mai puțin umană, la un profesor de matematică sau chimie. Dar dacă nu ai soluții, evident că pentru acea oră, probabil o dai cuiva care are cât de cât anumite înclinații pentru acea disciplină. Totuși, îmi vine să greu să cred că o unitate de învățământ chiar poate să aducă o persoană care nu are absolut nicio legătură cu ceea ce va preda, dar trebuie să luăm în calcul și astfel de situații”.
De ce există o criză de personal în școlile din zonele defavorizate?
Laviniu Lăcustă: „Mai avem o cauză: configurația geografică și lipsa unei infrastructuri. Ar fi colegi calificați care probabil în anumite zone s-ar deplasa, dar este în acest moment foarte greu; să iau cazul Iașiului, de exemplu: este foarte greu să faci o navetă cu o mașină personală deoarece timpul pe care îl ai la dispoziție sau nu reușești să te încadrezi în timp. Doar ca să ieși din Iași uneori ai nevoie de 30-40-50 de minute, mai pui naveta propriu-zisă și când tragi linie constați că trebuie să fii în mașină 4 ore sau poate 4 ore și jumătate în fiecare zi. Și asta nu face decât să pună piedici unor persoane care chiar și-ar dori să meargă în acele localități”.
Marcel Bartic: Aveți vreun semnal că primăriile, comunitățile locale sunt un pic mai dispuse să susțină segmentul acesta al învățământului?
Laviniu Lăcustă: „În general există și excepții în sensul la care faceți referire. Sunt doar excepții – acei primari care înțeleg importanța educației și care vin cu contribuție proprie din partea primăriei, dar există și o susținere pentru resursa umană. În Iași, știu o primărie care a pus la dispoziția cadrelor didactice navetiste un microbuz care ajută foarte mult. Colegii noștri nu achită niciun leu”.
Marcel Bartic: Avem totuși o speranță că lucrurile ar putea sta mai bine prin accesarea fondurilor europene? Pentru că vin bani prin PNRR, am observat că sunt școli care și-au asumat curajul de a scrie proiecte. Câtă speranță putem avea în zona asta de finanțare?
Corina Atanasiu: „Există inclusiv în PNRR bani pentru construcție de locuințe pentru profesori și medici în mediul rural, dar aici ne confruntăm cu voința și dorința primarilor și a Consiilor Locale de a accesa acești bani și de a construit aceste locuințe pentru specialiști ca să-i atragă spre mediul rural, acolo unde au nevoie de ei. Nu pare să fie prea arzătoare dorința acestora. […] Trebuie să vorbim în termeni de pachete salariale pentru profesori, profesorii care merg în zone dezavantajate cum sunt cele din mediul rural. Trebuie să aibă un pachet complet de servicii în afara salariului. Deci trebuie să gândim mai global și mai atractiv pentru acești profesori”.
Cum gestionează învățământul românesc principiul feedbackului dat de elevi sau studenți profesorilor lor?
Marcel Bartic: Copiii pot da feedback profesorilor lor? Discuția nu e de azi de ieri, ci este o măsură aprobată de vreo trei ani.
Corina Atanasiu: „În mediul universitar se practică de foarte mulți ani. Nu a fost obligatorie de foarte mulți ani, dar profesorii care într-adevăr doresc să știe ce cred studenții despre modul în care predau, despre modul în care sunt construite cursurile cer feedback. Ar trebui să avem încredere în copiii noștri că ne pot da un feedback. Asta nu înseamnă evaluare”.
Laviniu Lăcustă: „Nu cred că putem vorbi despre o teamă în ceea ce privește un feedback din partea elevilor, ci de o rezervă mare deoarece este destul de greu din perspectiva unui copil să faci o evaluare a prestației unui cadru didactic”.
Marcel Bartic: Nu este evaluare. Am vorbit despre feedback.
Laviniu Lăcustă: „Feedbackul, într-o formă sau alta, este tot o formă de evaluare a unui cadru didactic. Mă refer la o evaluare adevărată, obiectivă sau subiectivă, făcută de un copil. Nu știu care este maturitatea pe care o poate avea acest copil pentru a oferi un feedback în ceea ce privește prestația cadrului didactic la oră”.
Urmărește aici întreaga emisiune „Academia Europa FM”
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Marcel Ciolacu, despre nota de la BAC: „Nu știu în acest moment… Cu o medie suficient de bună” | AUDIO
