În ultimele săptămâni spitalele din judeţul Vaslui au anunţat că se confruntă cu o criză de sânge. Cele mai mari probleme sunt la Spitalul de Urgenţă din Vaslui, cea mai mare unitate sanitară din judeţ.
‘
Medicii au încercat să împrumute sânge de la alte spitale, dar acest lucru nu a fost posibil. Intervenţiile chirurgicale în cazul mai multor pacienţi cu boli cronice sunt amânate la Spitalul de Urgenţă Vaslui din cauza crizei de sânge pentru transfuzii, în special pentru RH negativ. Astfel sunt programaţi pentru operaţii doar pacienţii care sunt consideraţi urgenţe.
‘
Conducerea unităţii sanitare susţine că în prezent nu mai are pe stoc nicio unitate din grupa de sânge A negativ.
‘
Situaţia de criza se poate debloca numai prin donaţii de sânge, în special de la rudele pacienţilor internaţi. Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine Vaslui își are sediul în municipiul Bârlad și acolo sunt aprovizionate toate spitalele din judeţ.
‘