Confidenţialitate

Criticile Comisiei de la Veneția : ministrul justiţiei dă vina pe Comisia Iordache

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, da vina pe Comisia Iordache pentru criticile din raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia pe marginea modificarilor aduse legilor justitiei.
Tudorel Toader susţine acum că ministerul pe care-l conduce a elaborat un proiect de modificare a celor trei legi ale justiţiei, pe care le-a prezentat Comisiei speciale a Parlamentului, ba chiar ar fi intentionat sa ceara opinia Comisiei de la Veneţia.
Ulterior insa au fost promovate şi adoptate iniţiativele parlamentare de modificare a legilor justiţiei, se scuza pe Facebook Tudorel Toader, care este membru al Comisiei de la Venetia.
Ieri, expertii independenti in drept din Comisia de la Veneţia au recomandat să se revină asupra modificărilor aduse legilor Justiției, în special în ceea ce privește numirea și revocarea procurorilor șefi ai principalelor parchete.
A fost sugerata chiar si modificarea Constitutiei pentru a face lucrurile mai clare.
Comisia de la Venetia nu e multumita nici de înființarea secției speciale pentru anchetarea magistraților, de restricția impusa procurorilor și judecătorilor în ceea ce privește libertatea de exprimare si recomanda abandonarea schemei de pensionare timpurie a magistraților, fiindca ar duce la depopularea instantelor.