Confidenţialitate

Critici dure la summitul european pe tema migraţiei

La reuniunea restrânsă organizată la Bruxelles, liderii europeni s-au criticat reciproc pentru modul în care este gestionată criza migraţiei pe continent, remarcă Associated Press, deşi scopul întâlnirii a fost acela de a găsi soluţii.

Aproape un sfert de milion de persoane au străbătut Balcanii, în această toamnă, în drumul lor spre Occident.

Destinaţii finale sunt Germania şi ţările din Scandinavia.

“Vremuri extraordinare impun măsuri extraordinare”, a susţinut cancelarul Angela Merkel.

Premierul sloven a atras atenţia că ţara sa este copleşită de aflux, criticând că nu a primit destul sprijin de la partenerii săi din UE. Miro Cerar consideră că, în lipsa unor soluţii concrete, UE este în pragul destrămării.

Premierul grec, Alexis Tsipras, a reproşat faptul că Turcia nu a fost invitată la reuniune, deşi este una dintre porţile principale de intrare pe continent pentru fugarii din Siria sau Afganistan.

La rândul său, premierul croat, Zoran Milanovic, a opinat că Turcia şi Grecia ar trebui ajutate mai mult pentru a gestiona paza graniţelor maritime.

Criticat pentru gardurile ridicate la frontierele cu Serbia şi Croaţia, liderul guvernului ungar, Viktor Orban, a declarat că ţara sa nu mai reprezintă o rută migraţionistă, considerând că participă în calitate de “observator” la summitul de la Bruxelles.

Premierul sârb, Alexandar Vucic, a dat asigurări că Belgradul nu va urma controversata strategie a Budapestei.

Este luat în calcul scenariul mobilizării de grăniceri la marginea Balcanilor şi accelerarea repatrierilor pentru cei ale căror solicitări de azil au fost respinse.

Purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi a insistat ca UE să ajute statele vecine Siriei. Potrivit lui Babar Baloch, fugarii din calea războiului nu ar fi nevoiţi să îşi asume călătorii riscante pe mare dacă ar exista căi legale de a ajunge în Europa.