Unul dintre subiectele pe care le-am abordat în activitatea mea de blogger culinar a fost critica de restaurant.
Uitându-mă în urmă, pot să constat doar cât de ridicol a fost tot acest demers al meu, concretizat prin cele câteva zeci de cronici scrise pe parcursul primilor patru ani de blogging. Deși am ținut mereu să spun lucrurilor pe nume și să nu mă las influențat de simpatia față de un proprietar de restaurant, un șef de sală sau un bucătar, sunt convins acum că am făcut mai mult rău decât bine. În primul rând pentru că nu mă pricepeam destul de mult la a mânca, în al doilea rând pentru că nu aveam suficient de multă experiență cu restaurația de performanță pentru a putea să-mi formulez opiniile culinare plecând de la niște etaloane verificate.
Am încetat să mai scriu despre restaurante cu câțiva ani în urmă, când am realizat că nu pot să fiu și pe cal și în căruță simultan, decât dacă pun calul într-un loc în care nu are ce să caute într-o situație normală.
Am ales să fiu bucătar și nu critic, lăsând această responsabilitate pe seama celor care pot să se dedice criticii. Partea proastă e că am lăsat-o degeaba, până azi România neavând măcar un singur critic de restaurant care să scrie bine, cu miez, savuros, amuzant doar dacă-i natural, acid fără să fie gregar, nepărtinitor și incoruptibil.
Mă gândesc că l-am fi văzut deja, mă gândesc că ar fi fost publicat într-un loc serios. Mă gândesc acum că sunt mulți oameni care ar putea să mă contrazică, și abia aștept să o facă, eventual cu niște cronici scrise bine și trimise pe adresa mediumrare@europafm.ro. Promit să le public pe cele scrise cu condei, pe pagina de facebook a emisunii Medium Rare.
