Confidenţialitate

Cristina Neagu şi Paula Ungureanu, înlocuite de Ambros Martin în lotul pentru partida cu Germania

Căpitanul echipei naționale de handbal feminin, Cristina Neagu, și portarul Paula Ungureanu nu vor juca vineri împotriva Germaniei, în ultimul meci al României la Campionatul European. Antrenorul Ambros Martin a decis să le înlocuiască în lotul pentru partida pentru clasarea pe locurile 5-6 cu două jucătoare care nu au evoluat deloc în Suedia, Laura Popa și Iulia Dumanska.

Cristina Neagu își încheie participarea la Euro cu 46 de goluri înscrise în șase partide. Ea conduce în clasamentul celor mai bune marcatoare ale competiției dar ar putea fi depășită de daneza Stine Jorgensen sau norvegianca Nora Mork, care au 35, respectiv 34 de reușite, și sunt în semifinale, astfel că mai de disputat două partide la turneul final.

Meciul cu Germania este programat la ora 16.45. România a ratat calificarea în semifinalele Campionatul European, după ce a pierdut meciul decisiv împotriva Danemarcei.

În penultimul act, Danemarca va întîlni Olanda iar Norvegia va juca împotriva Franței.