Propunerile pentru trofeul individual au fost votate de o comisie formată din experți și antrenori ai echipelor naționale, iar câştigătoarea va fi desemnată în urma preferințelor exprimate de fani și reprezentanții presei.
Cristina Neagu concurează pentru distincție cu colega ei de la CSM București, suedeza Isabelle Gulden.
Au mai fost nominalizate norvegicencele Nora Mork și Stine Bredal, precum și olandeza Nycke Groot.
În vârstă de 29 de ani, Cristina Neagu a fost desemnată de trei ori în carieră cea mai bună handbalistă a lumii, în 2010, 2015 și 2016.