Cristina Călinoiu a preluat, pe perioadă determinată, conducerea Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.
Până în prezent, aceasta a fost purtătorul de cuvânt al instituției. Noua numire vine după arestarea lui Ovidiu Munteanu, fostul șef al CASMB, în dosarul în care procurorii DNA investighează decontări ilegale de servicii medicale de la Casa de Asigurări.