Cristiano Ronaldo a castigat ‘Balonul de Aur’ – cel mai important premiu individual din fotbalul mondial.
Portughezul lui Real Madrid a primit trofeul decernat de FIFA si revista ‘France Football’ pentru a 2-a oara in cariera, primul fiind cel din 2008, dupa ce anul trecut a marcat 67 de goluri in 56 de meciuri, momentul de varf fiind barajul de calificare la Mondiale contra Suediei, cand a inscris de 4 ori si si-a dus echipa la turneul final. Cristiano Ronaldo i-a depasit pe Messi – atacantul Barcelonei care a primit trofeul in ultimii 4 ani, insa a fost accidentat mult in acest sezon, si pe francezul Ribery, desi acesta a cucerit cu Bayern Munchen toate trofeele posibile, sub comanda lui Jupp Heinckes, care a primit distinctia pentru cel mai bun antrenor din lume. Si lui Pele i-a fost inmanat un ‘Balon de Aur’ pentru cele 3 Cupe Mondiale castigate cand acest premiu nu exista in America de Sud.