Super-starul naționalei Portugaliei și-a calificat echipa în optimile Campionatului European de Fotbal, după o evoluție istorică. Reprezentativa lusitană a remizat: 3-3 cu Ungaria în ultimul meci al Grupei F, jucat la Lyon.
Maghiarii au deschis scorul prin Gera, portughezii au egalat prin Nani, Dzsurdzsak a făcut 2-1, apoi Ronaldo a restabilit echilibrul. Același Dzsurdzsak a punctat din nou, dar Ronaldo a replicat încă odată și închis tabela la 3-3.
Prima reușită a portughezului a fost una deosebit de spectaculoasă, cu călcâiul, bifând totodată un record pentru golgeterul lusitan: este primul fotbalist care marchează la 4 ediții ale Campionatului European.
Portugalia a terminat astfel pe locul al 3-lea în grupă cu 3 puncte, după Ungaria – cu 5 puncte și Islanda, care a acumula tot 5 puncte în urma victoriei surprinzătoare cu 2-1 în fața Austriei. Meciul s-a disputat pe Stade de France, iar pentru insulari au marcat Bodvarsson și Traustason, în timp ce austriecii au punctat prin Schopf și au ratat un penalty când erau conduși cu 1-0. Golul victoriei și calificării Islandei a fost marcat în al 4-lea minut de prelungiri.
Islandezii vor întâlni în optimi Anglia, luni, la Nisa, iar portugezii vor lupta cu Croația, duminică la Lens. După aceste rezultate, Albania, care a terminat a 3-a în grupa României, a ratat prezența în optimile Euro 2016.
https://rutube.ru/video/1747ef984a5d83d6787d816b589aba21/?ref=logo