Invitați la Europa FM, în Deșteptarea, Cristian Tudor Popescu și Cătălin Tolontan au făcut o analiză a mișcărilor de stradă din România ultimelor zile, ceea ce a adus şi mărturisiri emoționante.
Scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu a comparat actualele proteste cu cele din decembrie 1989, precizând că “ne aflăm în fața unei mișcări bazate pe un concept, nu centrată pe persoane”.
“Să știți că m-a bucurat enorm faptul că nu s-au mulțumit cu demisiile. Ar fi putut să fie aseară un bairam în Piata Universității, să se danseze cu șampanie pentru că a plecat triunghiul imposturii lașe. O dovadă de maturitate formidabilă este că au spus: nu ne cumpărați cu două demisii.
Spre deosebire de mișcarile de stradă din 2012 care erau generate și au rămas centrate pe persoane – adică l-au apărat pe Read Arafat și au vrut plecarea lui Traian Băsescu, a lui Boc și a celorlalți – aceasta mișcare este axată pe un concept, ceea ce reprezintă un progres formidabil.
“Corupția ucide” este un concept, nu o persoană
Este saltul de la Jos Ceausescu la Jos Comunismul care s-a produs în după- amiaza zilei de 21 decembrie. Primul strigăt de Jos comunismul eu l-am auzit târziu pe la 6 și jumătate – 7 seara. Până atunci strigam cu toții – eu însumi – strigam Jos Ceauşescu.
Și-acum îmi aduc aminte senzația stranie când am auzit că cineva a strigat Jos Comunismul!. Să stiti că n-am strigat din prima asta. Am stat m-am gândit puțin și peste vreo 30 de secunde am început să strig Jos Comunismul. Dar mi-au trebuit 30 de secunde!”, a spus Cristian Tudor Popescu în Deşteptarea.
Cătălin Tolontan a adăugat: “Da, e o mare sinceritate și eu am simțit același lucru. Când am văzut pentru prima dată secera și ciocanul sparte simțeam că se depășea o limită, o graniță a propriei temnițe de gândire.
Și eu cred că se trece o graniță, întradevăr. N-am văzut nici eu un slogan care de obicei în România se foloseste acum sau niciodată. Pe stadioane în România se spunea acum ori niciodată până în momentul în care echipe au devenit atât de bune încât nu mai era o tragedie dacă nu se întâmplă astăzi, se putea întâmpla mâine. Sau poimâine.
Faptul că oamenii ăștia n-au ajuns la clipa sărbătorii pentru că obiectivul lor e unul continuu – cum se spune în informatică. Nu se va termina mâine sau poimâine. Nu se va pune problema în termeni ultimativi, reușim acum sau nu reușim niciodată.
Acum este mai larg, pe multe planuri extrem de complexe. Și cred că sunt optimiști, deși sunt furioși în continuare, în sensul următor: pot merge mai departe chiar dacă nu reușesc din primul moment”.
