Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat în emisiunea Piața Victoriei, de la Europa FM, alături de Adriana Nedelea, situația din Partidul Național Liberal, după ce Ludovic Orban a fost contestat de europarlamentarul Rareș Bogdan.
”Rareș Bogdan aștepta demult să îi sară la beregată lui Ludovic Orban, nu a ascuns visurile de mărire niciodată de când a plecat din jurnalism. (…) Partidul Național Liberal are o problemă. Are mai multe”, este de părere jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
Potrivit lui Cristian Tudor Popescu, în ultimele luni de mandat de premier, Ludovic Orban a făcut câteva greșeli grave și a luat unele decizii care au dus la scăderea numărului de voturi ale PNL. Jurnalistul este de părere că PNL s-a prăbușit în opțiunile electoratului ”din cauza politicilor lui Orban”.
De asemenea, gazetarul subliniază că una dintre erorile lui Ludovic Orban a fost teama de a institui carantina înainte de alegerile din 6 decembrie, din motive electorale. ”Pentru că nu a instituit carantina s-a ajuns la 10.000 de infectări pe zi”, a spus Cristian Tudor Popescu.
În opinia gazetarului, fostul premier Orban a mai greșit prin faptul a menținut în funcție miniștri slabi și a renunțat foarte ușor la cei care aveau o activitate bună.
”Doamna Anisie (n.r. Monica Anisie, ministrul Educației). Nu știu câte puncte procentuale le-a mâncat aceasta. (…) Cel mai detestat ministru din guvernul Orban. Era detestată și domnul Orban a menținut-o în funcție”, a explicat Cristian Tudor Popescu, care l-a criticat pe fostul premier pentru că ”și-a pus toți prietenii în funcții, fără să țină cont de nici un criteriu de competență”. Cristian Tudor Popescu a subliniat că miniștri competenți, ca Marcel Boloș, Violeta Alexandru sau Nelu Tătaru au fost schimbați.
FOTO: INQUAM Photos/George Calin