Confidenţialitate

Cristian Tudor Popescu, despre o posibilă coaliție de guvernare: PSD-PNL-UDMR. USR este mai greu de inserat într-o formulă cu PSD | VIDEO

Cătălin Striblea, Vlad Petreanu și Cristian Tudor Popescu au dezbătut alegerile parlamentare într-o ediție specială a emisiunii „România în Direct”, la Europa FM. Conform primelor rezultate de la exit-pollul CURS, la Camera Deputaților PSD a obținut 26%, AUR s-a clasat pe locul doi cu 19%, pe locul trei s-a clasat USR cu 15,5%, iar pe locul patru PNL s-a clasat cu 15,5%. Conform aceluiași exit-poll, la Senat, primele patru locuri au fost ocupate de PSD, AUR, PNL și USR cu 26,1%, 19,2%, 15,9% și 15,6%. O coaliție PSD-PNL-UDMR ar putea fi un scenariu de luat în considerare, explică Cristian Tudor Popescu: „Pentru că USR-ul este mai greu de inserat într-o formulă cu PSD”. Puțin peste 50% dintre români au votat la alegerile din această duminică: peste 5 milioane în urban și peste 3 milioane în rural. La alegerile parlamentare 2024 s-au înscris 31 de partide și alianțe și 19 organizații ale minorităților naționale. „Între Ciolacu și PSD în acest moment există o distanță. Ciolacu e separat în bună măsură de PSD acum și nu poate veni nimic mai bun în locul lui Ciolacu în fruntea PSD-ului. Mai rău, da”, a spus Cristian Tudor Popescu la Europa FM.

„„

„Dacă cele două partide, PNL și USR au în jur de 15%, plus, minus, suma înseamnă 30% și peste 20%, până în 25% PSD, înseamnă peste 50%. Este posibilă, va fi posibilă, din ce o să vedem acum, o guvernare tripartită PSD-PNL-USR. Raționamentul aici este: USR a urcat pe baza efectului Lasconi, iar PNL-ul a avut de recuperat după catastrofa Ciucă și cred că a mai recuperat ceva cu Ilie Bolojan în momentul de față. Deci asta e după părerea mea, în liniile mari și importante, ceea ce cred că vom auzi acum”, a spus Cristian Tudor Popescu înainte de publicarea primului exit-poll.

Cristian Tudor Popescu, despre o posibila coaliție de guvernare PSD-PNL-UDMR

Cristian Tudor Popescu: Am mai putea să facem un calcul aici: PSD plus PNL plus UDMR.

Vlad Petreanu: Da. Și asta este o variantă.

Cristian Tudor Popescu: Pentru că USR-ul este mai greu de inserat într-o formulă cu PSD.

Vlad Petreanu: Dacă Lasconi câștigă prezidențialele este obligatoriu.

Cristian Tudor Popescu: Deocamdată, discuțiile încep acum, până în prezidențiale – care nu se știe când se vor desfășura și când se vor încheia în acest moment. Deci, fac și eu calculul acesta ca să lăsăm, totuși, că o să vedem care e cu suveraniștii acum. Calculul, hai să vedem: 25% plus să zicem un 15% cât zice acolo – asta înseamnă 40%. Și cu 5% UDMR înseamnă 45%. Și cu redistribuire minorități…

Kelemen Hunor, declarații după primele rezultate ale exit-pollului: „Sunt mândru pentru acest rezultat conform calculelor noastre: vorbim despre 5,5% – 5,5%”.

Cristian Tudor Popescu: E în regulă. Dacă zice el asta e în regulă.

Cătălin Striblea: E o victorie pentru ei, pentru că la prezența asta mare. Era posibil să iasă în afara Parlamentului. Asta era durerea foarte mare.

Cristian Tudor Popescu: „În clipa de față, PSD, PNL, USR, UDMR pot face o coaliție de guvernare în vreme ce polul suveranist nu poate”

Vlad Petreanu: Se poate face o coaliție… O să fie cea mai stabilă, totuși, cred, deși o să fie foarte pestriță coaliție de guvernare. Pentru că alternativă este imposibilă. Cumva… cred că o să se înțeleagă. Mai au și minoritățile…

Cristian Tudor Popescu: Sunteți de acord că în clipa de față PSD, PNL, USR, UDMR pot face o coaliție de guvernare în vreme ce polul suveranist nu poate?

Vlad Petreanu: Nu cred că au fost subestimați atât de mult încât să depășească jumătate.

Cristian Tudor Popescu: Bun. Atunci, ne-am înțeles.

Inquam Photos / Mălina Norocea, George Călin, Octav Ganea

Citește și: Cristian Tudor Popescu, despre Călin Georgescu: „Omul vorbește exclusiv în apoftegme, adică în sentințe. Adevărul este în ce spune el. Punct” / „Ăsta este un tip de mesaj, de emisie specifică liderilor de secte” | VIDEO