Cele două nominalizări la Oscar pentru documentarul COLECTIV sunt foarte importante pentru imaginea României la nivel internațional, spune scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu, în emisiunea Piața Victoriei.
”Acest film arată cât de adâncă, cât de virulentă, cât de sinistră e corupția care ucide în România și, în același timp, că există niște oameni în țara asta care nu se împacă cu ea, care încearcă să lupte împotriva ei, încearcă s-o arate oamenilor, s-o devoaleze și, din punctul ăsta de vedere, filmul face un mare serviciu României”.
În opinia editorialistului, filmul românesc ar avea șanse mai mari să câștige la categoria film documentar.
Regizat de Alexander Nanau, COLECTIV este nominalizat la premiile Oscar la două categorii: „cel mai bun lungmetraj documentar” şi „cel mai bun film străin”.
Este pentru prima dată când un film românesc este nominalizat la premiile Academiei Americane de Film.
Premiile Oscar vor fi decernate anul acesta pe 25 aprilie.