În cadrul emisiunii Avocatul Diavolului de la Europa FM, Vlad Petreanu şi Cristian Tudor Popescu au polemizat pe seama nostalgiei faţă de Nicolae Ceauşescu, a cărei zi de naştere a fost în urmă cu câteva zile (26 ianuarie 1918).
Cristian Tudor Popescu a fost “avocatul diavolului”, împotriva lui Ceauşescu, şi şi-a început pledoaria cu o poveste despre “cum am fost în vizită la Ceauşescu acasă”.
“E adevarat, neinvitat. Pe 22 decembrie la prânz, am ajuns până în poarta televiziunii române cu grupul de manifestanţi, împreuna cu Mircea Dinescu şi Ion Caramitru. Ei au intrat în televiziune, eu nu, pentru că am un sentiment ucigător al ridicolului. Televiziunea nu mi-a plăcut niciodată, nu-mi place nici astăzi.
Dar, mai mult, voiam să ma duc acasă la Ceauşescu. Am făcut dreapta şi am intrat în Oraşul Interzis, în Primăverii, împreună cu prietenul meu Şerban. Dumnezeu să-l odihnească!
Am ajuns la casa lui Ceauşescu, era un soi de domeniu de fapt, lung şi portiţa de intrare era mică, îngustă, cu o gheretă. În gheretă nu mai era nimeni, în schimb, în faţa porţii, era un ins în civil care se plimba de colo-colo. Evident păzind obiectivul.
Eram exact pe muchia dintre două epoci, la prânz, atunci. Noi ne-am uitat la respectivul, el s-a uitat la noi, nouă ne era frică că ne împuşcă, lui deja nu-i mai era, pentru că simţea că plăcile tectonice ale istoriei se mişcă.
Aşa că am rămas uitându-ne unii la alţii. Situaţia a fost deblocată de Şerban cu o inspiraţie de geniu, i-a zis securistului: am dori să vizităm. Parcă eliberat, s-a dat la o parte: poftiţi.
Am ajuns în bucătărie. Pe masă era un fel de sote cu carne, o farfurie începută şi, lânga ea ceva ce m-a izbit mai tare decât morţii de cu o seară înainte, din decembrie de la Universitate: un pepene verde tăiat.
Am avut senzaţia că văd un cap omenesc acolo, decapitat, pe masă.
Mulţi poate dintre ascultătorii Europa FM nu-şi dau seama ce însemna când, ţăranii veneau săptămânal cu sacii să ia pâine de la oraş, să vezi un pepene roşu pe masă.
Un băiat a deschis frigiderul şi au căzut de acolo portocale şi mandarine, alt ins cu nişte ochelari subţiri a strigat: nu mâncaţi nimic, nu atingeti nimic să vada lumea ce avea aici!
Mai departe pe un culoar, un panou încadrat pe care erau numere de telefon scurte, dar numerele erau aşa Tovarăşul Nicu, Tovarăşa Zoe, Tovarăşul Valentin. Ceea ce mi s-a părut minunat şi de neuitat.
Mai departe un ţigănuşi cu piranda lui găsisera un tort şi voiau să manânce din el. Şi în clipa în care voiau să mănânce, eu care aveam obsesiile mele – mă gândeam că Ceauşescu trebuie să fi lăsat ceva să ne omoare – îi spun: bă şi dacă e otravită?! A rămas cu gura căscată la mine…
Un hol lung cu pictură, bănuiesc că originale, de pictori români: Grigorescu, Luchian şi în sfârşit am ajuns în curtea din spate unde mai erau şi alţii. Unul îşi trăsese un tabloul al lui Ceauşescu pe cap, ca un guler, şi dansa.
Asta a fost vizita mea la casa lui Nicolae Ceauşescu în 22 decembrie”.
Puteţi asculta aici emisiunea completă Avocatul Diavolului: Nicolae Ceauşescu
